Povestea ta este a Lui

Devoțional zilnic 25 mai 2019

Și El mi-a zis: “Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9

Nu știu câți dintre voi au auzit sau au văzut serialul „Glee”, însă pentru mine a fost distracția perfectă în timpul în care trebuia să învăț pentru bac. „Glee” este exact ceea ce are nevoie să vadă un așa-numit „ratat” de liceu pentru a-și lua viața în mâini, iar cel mai bun îndemn pe care l-am primit vreodată a venit de la Chris Colfer, ce juca rolul lui Kurt, un adolescent discriminat. 

Puțini știu că, în scenariul original nu exista acest personaj, dar regizorul, impresionat de talentul lui Chris, l-a creat special pentru acesta, chiar din povestea de viață a tânărului. În 2011, Chris Colfer a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în „Glee”, iar în discursul său am auzit ceva ce m-a îmboldit să deschid Biblia: „Fanilor noștri, acei adolescenți cărora întotdeauna li se spune «nu» la orice încercare de a fi așa cum sunt ei, niște ratați, le vorbesc acum și îi îndemn să spună acelor oameni «Screw that!»”.

Da, o amărâtă de frază spusă de un „ciudat” m-a dus la Biblie și mi-am dat seama că, așa „ratat” cum eram, aveam toate șansele la un viitor. Nu pentru că eram vreun geniu, ci pentru că, așa plin de slăbiciuni, mă simțeam puternic știind că Iisus a fost și El considerat un „ratat” la vremea Lui.

Lorel Atomei, redactor șef Explo Times

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro