Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. – 1 Corinteni 4:9
Când eram mică, eu credeam că Biblia este încă în curs de scriere. Acum, ca adultă, mi se pare stupidă o asemenea idee, dar, copil fiind, neavând alte mijloace de informare, cumva această idee părea logică. Nu văzusem niciodată vreun film sau spectacol, nu ascultasem nicio emisiune la radio şi nici nu auzisem niciodată vreo poveste care să nu provină din Biblie. Aşa că, atunci când eu şi verişoara mea ne jucam îmbrăcându-ne în diferite personaje, întotdeauna imitam ceea ce știam – personaje biblice. Ne înfaşuram prosoape în jurul capului, ne îmbrăcam în rituri şi ne prefăceam că trăim în vechime. Doar că nu ştiam câtă „vechime” aveau respectivele zile. Eu ştiam că toate se petrecuseră cu o generaţie înaintea noastră. Şi de fiecare dată când auzeam expresia „Cuvântul viu”, eu înţelegeam că povestirile sunt adevărate şi că toate personajele trăiau în jurul nostru, iar Dumnezeu decidea a cărui viaţă avea să fie consemnată în continuare în Biblie.
Îmi aduc aminte că stăteam întinsă pe iarbă şi mă gândeam cum se întâmplă toate și, mai important, cum puteam să ajung să apar şi eu în Biblie. Erau foarte mulţi oameni în jur şi mi se părea că cei despre care avea să se scrie în Biblie trebuiau să facă ceva oarecum spectaculos pentru a fi observaţi de Dumnezeu. La urma urmei, era cea mai importantă carte din lume! Uneori eram îngrijorată de faptul că exista deja o Naomi în cartea Rut şi mă întrebam dacă e posibil să apară două persoane cu acelaşi nume. Alteori mă gândeam la Moise şi la faptele lui măreţe şi concluzionam că da, voi face ceva spectaculos. Voi conduce la Isus un popor întreg, aşa ca Moise. Nu ştiam unde şi cum, dar sigur asta voi face. Mă mai gândeam că ar trebui să mă pun pe treabă imediat, fiindcă nu va fi uşor.
Imaginaţia copilăriei e ceva extraordinar. Poate că ideile mele aveau cam două mii de ani întârziere, dar, de valide, erau valide.
Cât de diferite ar fi vieţile noastre dacă am şti că există în Biblie un loc pentru istoria noastră de viată? Sau dacă am sti că alţii ne citesc viata, meditează la ea si învaţă din ea? Ar fi o viaţă de curaj, credinţă şi biruinţă? Sau altceva? Adevărul este că se scrie despre noi într-o carte măreaţă chiar în acest moment: cartea vieţii, scrisă de isus. Şi alţii chiar se uită la noi şi aşteaptă să vadă ce vom face în continuare.
Naomi Striemer