Primul ajutor cu cravata explo

Devoțional zilnice 14 octombrie 2018

Pentru că îmi expirase trusa de prim ajutor de la mașină m-am gândit să o deschid; mare mi-a fost mirarea când am descoperit că bandajul din trusă era triunghiular și de aceeași mărime cu cravata noastră de exploratori, exact un metru în lungime.
În multe situații de prim ajutor ai nevoie de un bandaj curat. Cravata de exploratori are mărimea, forma și este special concepută pentru a fi folosită ca bandaj.

Ca să fie gata să o folosești în cazuri de urgență medicală, este important să păstrezi curată cravata purtată la gât. Dar oricât de curată ai dori să o păstrezi, nu reușești în totalitate; așa că recomandarea este să o înfășori de câteva ori și apoi să o pui la gât. Atunci când ai nevoie să o folosești, o desfășori și pe interior va fi mereu curată.

Bandajul trebuie făcut destul de strâns, dar nu atât de strâns ca să împiedice circulația. Este foarte important ca întotdeauna nodul sau funda să fie pe partea sănătoasă;

În fiecare întâlnire explo și în toate excursie trebuie să avem cravata explo la noi pentru a o putea folosi în situații de prim ajutor.

Acum ai încă un motiv să porți mereu cu tine cravata explo!

Și pentru că cravata este semnul angajamentului pe care l-ai făcut cu Dumnezeu, adu-ți aminte că El va fi mereu ajutorul tău.

Domnul tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. Psalm 147:3

Gusti Angheluță, Director Exploratori, Conferința Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro