Printre stele

Devoțional zilnic 2 august 2019

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci. Daniel 12:3

„Unii dintre cei mai fascinanți fluturi din întreaga lume sunt cei ce fac parte din specia de Morpho. Menelaus Blue Morpho este de departe unul dintre cei mai apreciați fluturi aparținând acestei specii și are, așa cum spune și numele, aripile de un albastru electrizant, cele ale masculilor fiind însă mai aprins colorate decât ale femelelor. Dat fiind aspectul metalic al aripilor, acoperite cu solzi microscopici, acestea reflectă lumina în diferite nuanțe și unghiuri, asemeni strălucirii unui diamant, ceea ce îl face să poată fi văzut de la distanțe extrem de mari.

Prețuiește și dezvoltă înțelepciunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu strălucind în viețile altora și astfel vei putea fi văzut de departe precum acei fluturi și ca stelele cerului. Pune-ți ținte înalte și le vei atinge. Les Brown spunea: „Țintește spre Lună. Chiar dacă nu reușești, măcar vei fi printre stele.”  „

Sorin Bălăceanu, Instructor de exploratori Pătrăuți

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro