Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. (Ioan 15:5)
Urmărește ediția video aici.
În cadrul planului de restaurare a chipului divin în oameni s-a luat măsura ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze asupra minții oamenilor, să fie o prezență care să-L înlocuiască pe Hristos și care să modeleze caracterul omenesc. Cei care primesc adevărul devin, de asemenea, recipiente ale harului lui Hristos și își consacră capacitățile omenești, sfințite, în lucrarea în care Însuși Domnul Hristos a fost angajat – devenind împreună-lucrători cu Dumnezeu. Adevărul divin le este adus la cunoștință pentru ca ei să devină instrumente în mâna lui Dumnezeu.
Prin însușirea adevărului, caracterul este schimbat și modelat după asemănarea divină. Apostolul Petru vorbește despre creștini ca fiind aceia care și-au curățit sufletele prin ascultarea de adevăr sub acțiunea Duhului Sfânt. (…)
Datoria creștinului este să lumineze. Cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos nu întrunesc cerințele Evangheliei până când nu slujesc altora. Ei nu trebuie să uite niciodată că lumina lor trebuie să strălucească înaintea oamenilor, pentru ca aceștia, văzând faptele lor bune, să-L slăvească pe Tatăl lor care este în ceruri. Vorbirea lor trebuie să fie întotdeauna cu har și în armonie cu mărturisirea lor de credință. Lucrarea lor este de a-L descoperi pe Hristos lumii. Domnul Isus Hristos, și El crucificat, este subiectul lor inepuizabil, despre care le face plăcere să vorbească, scoțând la suprafață din comoara inimilor lor adevărurile prețioase ale Evangheliei. Inima care este plină de fericita nădejde, care simte veșnicia și gloria ei, nu poate să rămână mută. Cei care sunt conștienți de prezența sacră a lui Hristos nu pot vorbi în chip ușuratic, nu pot rosti cuvinte frivole, căci cuvintele lor trebuie să fie înțelepte, o mireasmă de viață spre viață. Noi nu trebuie să fim copii purtați încoace și încolo, ci trebuie să fim ancorați în Isus Hristos și să avem subiecte de valoare pe care să ne concentrăm vorbirea noastră.
Creștinii trebuie să răspândească vestea cea bună a mântuirii și nu trebuie să obosească niciodată în a vesti bunătatea lui Dumnezeu. (…)
Trebuie să le vorbiți păcătoșilor, voi nu îi cunoașteți, dar Dumnezeu le mișcă inima. Nu uitați niciodată că fiecare cuvânt rostit în prezența lor poartă o mare responsabilitate. Puneți-vă întrebarea: La câți oameni le-am vorbit dintr-o inimă plină de dragostea lui Hristos despre darul de nedescris al îndurării lui Dumnezeu și despre neprihănirea lui Hristos? – Review and Herald, 12 februarie 1895