Răzbună-te pe Mine

Devoțional zilnic

Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. (Romani 3:23-24)

Se povestește că un copil numit Didier a fost martor la uciderea mamei sale. Toată copilăria și adolescența sa a fost urmărit de dorința de răzbunare. Frământările și disperarea au pus stăpânire pe el, însă viața i s-a schimbat radical când a întâlnit o persoană credincioasă, care a fost dispusă să îl asculte și să îl ajute să iasă din starea lui depresivă. 
Prin acest prieten, Didier L-a cunoscut pe Isus și a început să dezvolte o relație din ce în ce mai profundă cu El. Într-o zi, citind din Biblie, a ajuns la pasajul în care oamenii L-au răstignit pe Isus, și un gând i-a venit în minte: „Dacă Dumnezeu Tatăl i-a iertat pe cei care L-au răstignit pe Fiul Lui Preaiubit, înseamnă că El mă învață că și eu trebuie să iert persoana care mi-a ucis mama. Cum Isus m-a iertat pe mine, și eu trebuie să-l iert pe acel criminal.” Decizia a fost greu de acceptat, dar Isus i-a dat putere. Nu știu continuarea acestei povestiri, dar știu sigur că Didier a învățat puterea iertării. 

Roagă-te Domnului Isus să te facă in stare să ierți pe cei care ți-au greșit, chiar și atunci când ei nu merită.

Alice Codiţoiu, instructor explo, Craiova-centru

Leave a CommentSubmit