Americanii care nu își asumă afilierea la nicio confesiune religioasă sunt pe care să devină cea mai numeroasă categorie de clasificare a grupurilor religioase din SUA. Numărul celor neafiliaţi religios se află pe un trend ascendent și în alte ţări, însă în SUA, procentul lor a ajuns egal cu cel al catolicilor sau al evanghelicilor.
O teorie de bază în sociologia religiilor se erijează ca explicaţie a acestui fenomen global: pe măsură ce societăţile devin mai prospere din punct de vedere economic, locuitorii lor ating niveluri mai înalte ale educaţiei, iar rezultatul este îndepărtarea de religie. Pe scurt, teoria secularizării.
Această perspectivă s-a bucurat, de-a lungul secolelor, de sprijinul unor cercetători reputaţi, din diverse domenii ale lumii știinţifice. Sigmund Freud făcea apel la experienţa sa psihiatrică atunci când compara religia cu poveștile pentru copii și susţinea că societatea va deveni tot mai puţin religioasă dacă se va concentra pe raţiune. De altfel, mulţi dintre formatorii de opinie ai secolelor trecute considerau că au toate motivele pentru a repudia religia, fiindcă, susţineau ei, aceasta ar avea efecte toxice asupra indivizilor. Sociologul Émile Durkheim, de exemplu, era de părere că rata de suicid într-o naţiune este în mare parte dependentă de practicile religioase ale populaţiei sau că protestanţii au mai multe probleme emoţionale decât catolicii, fiindcă primii nu urmăresc să se integreze în mod adecvat în societate. Karl Marx păstra aceeași ordine de valori atunci când spunea că religia este „opiu pentru mase”, drogul administrat maselor de către casele bogate, pentru a le distrage atenţia de la oprimarea sub care se află. Prin urmare, religia era văzută drept ceva de care omul raţional se va descotorosi, iar progresul economic și educaţional era văzut drept calea prin care acest obiectiv ar putea fi atins mai curând.
Excepţiile
Câteva ţări din lume s-au încăpăţânat să facă totuși notă discordantă. Economia Chinei, de pildă, ar trebui să o plaseze printre ţările cu numeroși credincioși. Însă atât chinezii, cât și maghiarii ies în afara graficului care indică vizibil o adeziune religioasă mai ridicată în ţările cu locuitori mai săraci. O explicaţie foarte plauzibilă este aceea că ambele ţări au o istorie marcată de comunism. Însă, dacă în China și în Ungaria oamenii sunt mai puţin religioșii decât ne-am aștepta să fie, judecându-i după banii din portofel, în Statele Unite, situaţia este exact inversă. După potenţa financiară a locuitorilor săi, ţara ar trebui să se numere printre cele mai puţin religioase din lume. Însă nu este așa. Peste jumătate dintre americani consideră că religia este un aspect foarte important al vieţii lor.
Un sceptic va privi la statisticile momentului și va spune că acestea nu înseamnă altceva decât că secularizarea are mai puţină tracţiune în rândul americanilor și că, încet, dar sigur, aceasta se va instala și în SUA. Există, de altfel, numeroase indicii ale acestui scenariu. Sondajele ultimilor ani arată că SUA se confruntă cu o tendinţă de renunţare a credincioșilor la bisericile tradiţionale. Confesiunile cu o istorie în spate se văd nevoite să își închidă unele biserici și școli vocaţionale, să vândă clădiri și terenuri.
Statele cele mai afectate de această tendinţă sunt Vermontul, New Hapshire, Maine și Massachusetts. Numai între 2000 şi 2010, Biserica Catolică a pierdut în total 61% dintre credincioşii din aceste state, fiind nevoită să închidă 69 de biserici (adică 25%) în oraşul Boston, capitala statului Massachusetts. În schimb, în aceeaşi perioadă, Biserica Baptistă de Sud a inaugurat 118 biserici, 50% dintre acestea fiind clădiri care au aparţinut bisericilor tradiţionale. O tendinţă de creştere înregistrează confesiunile creștine mai noi, precum penticostalii (11 biserici noi) şi adventiştii de ziua a şaptea (55 de biserici noi în Massachusetts, New Hampshire şi Maine, între 2000 şi 2010). Creşteri mai mici, dar semnificative, au înregistrat şi mormonii şi musulmanii.
Creștinii care își părăsesc bisericile invocă diverse motive. Pastorul american Aaron Loy trecea în revistă 5 astfel de cauze și le detalia suficient cât să nu le mai menţionăm aici. Însă Loy nu menţionează un motiv pe care Steve Lewis, decan al Institutului Teologic Ecumenic, din Bangor, Oregon, nu lasă să îi scape. El consideră că pătrunderea politicii în biserică a constituit un factor care a accelerat decăderea bisericilor tradiţionale din ultimul deceniu. O observaţie cu atât mai relevantă, cu cât președintele american, Donald Trump, a mizat pe o premisă opusă atunci când, printr-un ordin executiv, le-a permis bisericilor să adopte un discurs politic.
Însă mai există o viziune, iar analistul Ryan Burge o argumentează foarte pertinent în analiza sa din Christianity Today. Potrivit acestei viziuni, Statele Unite ar fi totuși diferite de celelalte ţări, ceea ce le-ar face nu imune la secularizare, ci excepţionale prin modul în care se raportează la teoria secularizării.
Rolul educaţiei
Burge aduce în discuţie un alt element definitoriu pentru raportul prosperitate-religiozitate, care ar putea evidenţia particularităţile care fac din SUA o naţiune nu doar puternic industrializată, ci și puternic religioasă: educaţia. Burge a analizat rezultatele multianuale ale sondajului Cooperative Congressional Election Study, în cadrul căruia au fost intervievaţi între 30.000 și 65.000 de persoane. „Rezultatele au fost lipsite de ambiguitate: respondenţii cu cel mai scăzut nivel de educaţie sunt, în mod constant, cele mai predispuse persoane să se identifice drept neafiliate religios”, scria Burge. Analistul continua spunând că, dacă cineva ar vrea să pledeze pentru ideea că educaţia este un precursor al secularizării, „nu poate să extragă de aici nicio dovadă în favoarea acestei idei”.
În plus, remarca analistul, „dacă secularizarea ar fi fost un proces în continuă accelerare, ne-am aștepta ca americanii mai tineri, educaţi, să fie mai dezafiliaţi chiar decât americanii doar cu diplomă de liceu, dar mai în vârstă”. Ceea ce nu se întâmplă. Statisticile arată că secularizarea se corelează cu educaţia doar la generaţiile în vârstă. Deja de la americanii născuţi după 1950 corelaţia dispare.
Sociologul Philip Schwadel are o explicaţie bifurcată pentru acest fenomen. În primul rând, spune el, educaţia superioară nu mai este un obiectiv de neatins, ci este accesibil mult mai multor categorii economice și sociale decât era în trecut. Mai mult, persoanele cu o educaţie superioară sunt adesea primele care adoptă schimbări culturale, ceea ce ar putea explica dezafilierea masivă în anii 1970-1980, un deceniu cu turbulenţe sociale imposibil de ignorat. „Prin urmare, este foarte posibil ca tânăra generaţie să fie pendulul care lovește în direcţia opusă, generând o cohortă cu o educaţie superioară care se întoarce la religie”, conchide Burge.
Revenind însă la cealaltă excepţie din graficul teoriei secularizării, China, este de observat că creștinismul a pătruns totuși puternic în ţara oficial atee după decesul liderului comunist Mao Zedong. Moartea acestuia a însemnat redeschiderea multora dintre bisericile închise în perioada conducerii lui, dar și o creștere a numărului de membri ai congregaţiilor creștine în general. Atât de puternică este această tendinţă, încât unii analiști, precum profesorul Fenggang Yang, nu s-au sfiit să prevadă că, foarte curând, China va deveni cea mai mare ţară creștină din lume. „Aceasta se va întâmpla în mai puţin de o generaţie. Nu mulţi oameni sunt pregătiţi pentru această schimbare”, a declarat profesorul Yang, care predă sociologie la Universitatea Purdue. Yang estimează că numărul chinezilor de confesiune creștină va crește, iar în 2025 ar putea depăși numărul creștinilor din SUA.