Rugăciunea face o diferență

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca sâ fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Iacov 5:16

Rugăciunea face o diferenţă. În ultimul deceniu, cercetările multiple au examinat eficienţa rugăciunii în procesul de vindecare. Timp de secole, creştinii s-au referit la puterea rugăciunii în contextul vindecării. Dar ca însăşi cercetarea ştiinţifică să devină interesată, aceasta este într-adevăr uimitor.

Larry Dossey, medic şi autor, în cartea sa Healing Words (Cuvinte vindecătoare), adună mărturisirea mai multor creştini despre puterea rugăciunii în vindecare. După absolvirea facultăţii de medicină cu credinţa că rugăciunea era puţin mai mult decât superstiţie, el mărturiseşte: „Timp de mulţi ani am ignorat rugăciunea. Am considerat-o un moft arbitrar şi opţional care, pur şi simplu, nu făcea parte din aceeaşi categorie cu medicamentele şi chirurgia”. Totuşi, după ani de zile de practică în medicină, Dossey a descoperit un singur studiu ştiinţific, care susţinea puternic puterea rugăciunii în vindecare. El descrie cum lumea lui ştiinţifică, „îmbrăcată în alb”, a devenit instabilă şi a început o cercetare de 10 ani, examinând relaţia dintre rugăciune şi vindecare. După cercetări extensive, Dossey a descoperit că, din 100 de experimente, majoritatea „arătau criteriul unei ştiinţe de calitate” şi a arătat că rugăciunea aduce schimbări semnificative.

Care este concluzia lui Dossey? „Rugăciunea este complementară, dar nu ia locul medicinei.” El descrie cum rugăciunea are un mare potenţial pe tărâmul vindecării şi poate fi compatibilă cu fizica modernă. Dossey priveşte rugăciunea nu ca pe ceva ce are nevoie de „vânzare”, ci ca pe o „teorie neglijată a ştiinţei medicale”.

Poate că unii nu vor fi de acord cu toate părerile sau concluziile lui Dossey. Alţii poate vor argumenta că creştinii nu au nevoie ca ştiinţa să confirme ceea ce ei ştiu deja. Totuşi, cercetările lui Dossey atrag atenţia asupra realităţii vindecării din perspectiva spirituală.

Rugăciunea este un mijloc prin care putem să comunicăm cu Dumnezeul universului, care ne-a făcut şi ne susţine. Prin acest mijloc, Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi, creaţiunea Sa, să profităm de puterea Lui minunată şi efectivă. Aşa cum spune apostolul Iacov, „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

Există cineva, pe care îl cunoşti, care este bolnav şi are nevoie de vindecare? Rugăciunile tale pot face o diferenţă. De ce să nu-I vorbeşti lui Dumnezeu despre aceasta chiar acum?

Delbert W. Baker

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro