Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi. – Matei 18:14
Weekendurile mele preferate sunt cele care includ o vizită primită din partea nepoţilor. În timp ce Heather preferă încă să stea aproape de casă, fratele ei de trei ani, Ryan, este întotdeauna nerăbdător să petreacă noaptea la noi acasă. Are un dormitor pe care îl revendică, dar recent a ajuns în mod nefericit la convingerea că la etaj sunt lupi. L-a „auzit” urlând şi chiar le-a „văzut” ochii mari şi verzi. Oricâtă muncă de lămurire s-ar fi dus cu el, nu i s-a şters groaza de vizita nocturnă din partea lupilor. Astfel că ne-a venit ideea să folosim salteaua de la vechiul pătuţ şi să îi facem un pat pe jos, lângă patul bunicii şi al bunicului. Mai trebuie să spun cât de bine a fost primită această idee? Într-o seară, am îngenuncheat toţi trei să ne rugăm ca lupii să stea departe de noi. Şi l-am acoperit pe Ryan cu pupici din cap până în picioare. Nici nu l-am învelit bine în patul lui, că am şi simţit o mânuţă: „Buni, hai să ne ţinem de mână!” Şi ne-am ţinut.
Când am deschis ochii, mi s-a părut că a trecut doar puţină vreme. Printre razele dimineţii strecurăndu-se înăuntru şi creând umbre, l-am observat pe Ryan uitându-se la mine. Era în genunchi în patul lui, iar ochii lui mari albaştri erau fix deasupra saltelei noastre. M-a întrebat simplu: „S-a terminat?” În mintea lui, aceasta însemna: „S-a terminat lunga, întunecata şi plictisitoarea noapte?” Acea perioadă a zilei când joaca încetează şi bunicul stă nemişcat în patul lui, în loc să se joace de-a v-aţi ascunselea? Pentru un copil de trei ani, venirea dimineţii e o veste extraordinară. Cât despre mine, nu-mi aduc aminte să fi existat vreo noapte suficient de lungă. Dar nu mi-am putut reţine zâmbetul. „Da, Ryan, s-a terminat.”
Uneori, ca micul Ryan care îşi doreşte să dispară pericolele şi întunericul nopţii, simt că îmi vine să urlu: „Doamne, s-a terminat?” Pentru că sunt sătulă de durerea pe care o văd, de separarea şi de situaţiile dureroase cu care se confruntă oamenii în această lume. Dar apoi, când cineva drag nu este alături de Domnul sau când simt propria nevoie să vin mai aproape de El, vreau să pledez: „Doamne, mai aşteaptă puţin!” Doar Tatăl nostru ceresc ştie cel mai bun moment ca „noaptea” noastră să se încheie. Între timp, ne-a dat ziua de azi să ne pregătim pentru glorioasa dimineaţă a apropiatei Sale reveniri.
Rose Otis