Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu va laşa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. (Exodul 20:7)
Motivul pentru care se dă această poruncă este clar: să nu jurăm „nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu, nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.” Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Noi nu avem nimic care să nu fie primit de la El. Mai mult chiar, nu avem nimic care să nu fi fost cumpărat pentru noi cu sângele Domnului Hristos. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 66)
Nu ar trebui să rostim niciodată cuvinte aprinse de patimă, deoarece înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri ele sunt ca nişte înjurături. (Căminul adventist, p. 439)
Această poruncă nu numai că interzice jurămintele false şi blestemele obişnuite, ci ne interzice să folosim numele lui Dumnezeu în mod uşuratic sau neglijent, fără respect faţă de înfricoşătoarea lui însemnătate. Prin folosirea necugetată a numelui lui Dumnezeu în vorbirea de rând, prin invocarea Lui în problemele neînsemnate şi prin deasa şi necugetata repetare a numelui Său, noi îl dezonorăm. „Numele Lui este sfânt şi înfricoşat” (Psalmii 111:9). Toţi trebuie să cugetăm la maiestatea Sa, la curăţia şi sfinţenia Sa, pentru ca inima să fie mişcată de simţământul caracterului Său proslăvit, iar numele Său sfânt să fie rostit cu respect şi solemnitate. (Patriarhi şi profeţi, p. 306-307)
Nu ar trebui să-i înălţăm pe oameni şi să ne închinăm înaintea lor, ci să-L înălţăm numai pe Dumnezeu, singurul Dumnezeu viu şi adevărat, Acela căruia I se cuvin închinarea şi respectul nostru. Conform învăţăturilor Sfintelor Scripturi, noi Îl dezonorăm pe Dumnezeu când ne adresăm slujitorilor altarului cu „reverend” („cucernic”, „Sfinţia Ta”, „Preasfinţitul”) . Niciun muritor nu are dreptul să ataşeze acest cuvânt numelui său sau numelui oricărei alte fiinţe omeneşti. El îi aparţine numai lui Dumnezeu, pentru a-L deosebi de orice altă fiinţă omenească -„Numele Lui este sfânt şi înfricoşat” (Psalmii 111:9). Noi Îl dezonorăm pe Dumnezeu atunci când folosim acest cuvânt acolo unde nu trebuie folosit. (…) Tatăl şi Fiul, numai Ei trebuie să fie înălţaţi. (Youth’s Instructor, 7 iulie 1898)