Să studiem Scriptura

Devoțional zilnice 3 iulie 2018

Si tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. (Romani 15:4)

Această Carte sfântă a rezistat asalturilor lui Satana, care s-a unit cu oamenii răi pentru a învălui în nori şi întuneric tot ce are caracter divin. Dar Dumnezeu a păstrat-o, prin puterea Sa miraculoasă, în forma ei de acum – ca să fie pentru familia umană o hartă sau un ghid al drumului spre ceruri. (…) Acest Cuvânt este ghidul locuitorilor lumii căzute, dăruit lor, pentru ca, studiindu-L şi ascultând de îndrumările Lui, niciun suflet să nu rătăcească. (Manuscript 16, 1888)

N-a fost niciodată un timp mai important ca acum când urmaşii lui Hristos să studieze Biblia. Influenţe amăgitoare sunt pretutindeni şi este esenţial să te consulţi cu Isus, cel mai bun prieten al tău. David declară: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11). Cât de mulţi sunt amăgiţi la păcat, pentru că n-au reuşit, prin studierea cu rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu, să-şi dea seama de grozăvia păcatului şi să afle cum pot să-i reziste neclintit! Când vine ispita asupra lor, ei par nepregătiţi şi în necunoştinţă de înşelăciunile vrăjmaşului. Noi trăim în timpuri primejdioase şi, pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, nu va fi nicio siguranţă pentru aceia care nu se familiarizează cu Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce poate fi scuturat va fi scuturat. (…) Copiii lui Dumnezeu au ajuns în porţiunea cea mai critică a pelerinajului lor, pentru că pretutindeni stau întinse plase şi capcane ale vrăjmaşului. Şi totuşi, prin călăuzirea Domnului, prin lucrurile clar descoperite în Cuvântul Său, noi putem umbla în siguranţă, fără să ne poticnim. (…) O voce din ceruri ni se adresează în paginile ei. (Youth’s Instructor, 18 mai 1893)

Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este unica noastră apărare de relele care grăbesc distrugerea lumii. (Îndrumarea copilului, p. 556)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro