Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mâncase. 1 Samuel 14:24
Saul făcea parte din acea categorie de oameni care cred că religia adevărată este o serie de restricţii pe care le impune Dumnezeu, iar nu uitarea de ele aduce binecuvântarea şi favoarea Sa. Prin acest mod de a vedea lucrurile, tânărul împărat rătăcitor încerca să se redreseze din punct de vedere spiritual. Astfel Saul a făcut o juruinţă inutilă ca el şi oamenii lui să se abţină de la mâncare până îi vor birui definitiv pe filisteni.
Saul nu făcea excepţie de la spiritul uman atât de adesea caracterizat de exagerare şi exces. Restricţia impusă de el nu numai că nu era cerută de Dumnezeu, dar respectarea ei slăbea în mod vizibil capacitatea trupelor sale de a duce lupta cu randament maxim. În loc să găsească modalităţi de a-şi cruţa resursele umane, Saul făcea risipă din dorinţa de a recâştiga favoarea divină pierdută printr-un alt exces.
Probabil că, în imaginaţia sa, împăratul începea deja să vadă faţa lui Dumnezeu privind cu aprobare spre tributul său suplimentar de ascultare, dar în realitate lucrurile nu erau nici pe departe aşa. Ascultarea la care se referise Samuel cu ceva timp în urmă era cu totul altceva decât restricţia impusă de Saul.
Dumnezeu dorea ca Saul să aibă răbdare şi încredere în El şi să dea dovadă de respectarea principiilor clare ale voii Sale. Inventarea de noi restricţii şi limitări nu putea răscumpăra încălcarea celor existente deja. Dar Saul dorea cu tot dinadinsul să obţină biruinţa prin meritele sale.
Succesul la un pas de tine:
Ascultarea de principiile date este mai importantă decât inventarea altor norme.