Sisera

Devoțional zilnic 30 martie 2018

Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad, dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare. (Psalmii 20:7,8)

Sisera a fost generalul armatei lui Iabin, împăratul Canaanului. Sisera este unul dintre personajele negative ale Scripturii, unul care luptă împotriva poporului ales al lui Dumnezeu. A fost contemporan cu Barac şi cu prorociţa Debora.

În Judecătorii 4 şi 5 se face referire de cel puţin cinci ori la carele lui Iabin, ceea ce transmite ideea de armată dotată, în comparaţie cu cea israelită. Debora spune: „Nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel” (Judecătorii 5:8). În cealaltă tabără, Sisera adună „toate carele, nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el” (Judecătorii 4:13). Raportul de forţe era puternic grăitor. Însă, pe cât de mare fală, forţă şi siguranţă în sine demonstrează acest general în pregătirile de luptă, pe atât de mare ruşine suferă. Începutul povestirii contrastează puternic cu sfârşitul. Forţa, vanitatea şi invincibilitatea se transformă în fugă, eşec şi moarte.

Caracterul său nu este descris direct, dar acţiunile sale dezvăluie un conducător crud, mândru, gata oricând de luptă. Ceea ce avea să vadă la pârâul Chison, locul luptei, era un război ce depăşea sfera materială, vizibilă. Biblia subliniază prin diferite imagini că „Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată tabăra” (Judecătorii 4:15).

Lupta nu era controlată de israeliţi, ci de o forţă stranie, care îi înmărmurea pe duşmani. În cântarea sa, Debora recunoaşte intervenţia divină: „Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera” (Judecătorii 5:20). Sisera ajunge să-L vadă pe adevăratul Dumnezeu, dar în ce situaţie!

De remarcat sunt persoanele care gravitează în jurul morţii lui Sisera: Debora, Iael, mama lui, femeile (5:7,24-30). „Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei” (4:9). Debora este cea care asistă lupta, iar Iael este cea care îl străpunge cu un ţăruş pe ultimul supravieţuitor – Sisera. Aspectul acesta sugerează că nu trebuie să fii tare ca să fii biruitor. Trebuie doar să te afli în tabăra lui Dumnezeu.

Daniel Florea, pastor, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro