SUA acuză oficial China că şi-a manipulat moneda

Statele Unite au acuzat oficial China că a manipulat cursul valutar pentru a-și devaloriza moneda, într-o ripostă economică la măsura lui Donald Trump de majorare a taxelor pe importurile din China.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a anunţat printr-un comunicat al Departamentului Trezoreriei că, potrivit investigaţiilor sale, „China și-a manipulat moneda” și că „va discuta cu Fondul Monetar Internaţional pentru a elimina avantajul competitiv creat de recentele decizii chineze”.

Moneda chineză a atins pragul simbolic de 7 yuani pentru un dolar, luni, un prag la care nu s-a mai ajuns de 11 ani, relatează Agerpres.

În consecinţă, cei trei mari indici de pe Wall Street au înregistrat cea mai proastă zi a anului 2019: Dow Jones Industrial Average a pierdut 2,90%, Nasdaq a pierdut 3,47%, iar indicele S&P 500 s-a devalorizat cu 2,98%.

O devalorizare a yuanului favorizează exporturile chineze și atenuează impactul creșterii taxelor vamale americane pentru produsele Chinei.

Altă consecinţă a tensiunilor sino-americane, anunţată de agenţia oficială Xinhua, este că, în noaptea de duminică spre luni, firmele chineze au încetat să cumpere produse agricole provenind din SUA.

De mai mult de un an, China și Statele Unite se află într-un conflict comercial dur, soldat cu majorări reciproce ale taxelor vamale pentru schimburi anuale de peste 360 de miliarde de dolari. Permiterea unei cotaţii sub 7 yuani arată că autorităţile chineze „au abandonat practic orice speranţă privind un acord comercial” cu Washingtonul, este de părere Ken Cheung, strateg la Mizuho Bank.

„Când Trezoreria SUA acuză o ţară că și-a manipulat moneda, pasul următor ar fi, în mod normal, începerea negocierii între cele două ţări”, explică Michelle Fleury, corespondent BBC la New York. „În cazul de faţă, negocierile au loc deja de un an. (…) Nimeni nu crede că această mișcare va crește șansele la un compromis din partea Chinei, (…) așa că să nu fiţi surprinși dacă perspectiva unui război valutar răvășește investitorii, care suferă deja cu nervii.”

Nicio altă ţară nu a mai fost acuzată de manipularea propriei monede de când administraţia Bill Clinton a formulat această acuzaţie împotriva Chinei, în 1994.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro