Succes cu smerenie

Devoțional zilnice 24 iunie 2018

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.” – Ieremia 9:23

Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să ştii cum să combini succesul cu smerenia. O persoană care pare să fi înţeles acest echilibru a fost şoferul de curse Juan Manuel Fangio, născut pe 24 iunie 1911, în Balcarce, Argentina. În anii 1950, Fangio a câştigat Campionatul Mondial de Formula 1 de cinci ori. Cariera lui a fost în mare parte modelată de acest motto: „Întotdeauna trebuie să te străduieşti să fii cel mai bun, dar niciodată să nu crezi că eşti cel mai bun.”

Lionel Messi, unul dintre cei mai de succes fotbalişti ai tuturor timpurilor s-a născut în 24 iunie 1987, în Rosario, Argentina. Foarte talentat şi bine plătit, Messi a câştigat Balonul de Aur – cel mai mare premiu în fotbal – de cele mai multe ori. Comentând în revista Money Week, Messi spunea: „Banii nu sunt un factor motivator. Banii nu mă emoţionează şi nici nu mă fac să joc mai bine pentru că ar fi vreun beneficiu în a fi bogat.

Eu sunt fericit atunci când am mingea la picioare. Motivaţia mea vine din a juca jocul pe care îl iubesc. Dacă nu aş fi plătit să fiu jucător profesionist de fotbal, aş fi dispus să joc pentru nimic.” Fie că este în sport sau în oricare altă acţiune, întotdeauna ar trebui să ne întrebăm: „În esenţă, ce îmi motivează comportamentul? De ce încerc să fiu mai bun decât toţi ceilalţi?” În Ieremia 9:23 se spune că nu este nimic greşit în a fi „înţelept” şi nici chiar „bogat”, atâta timp cât aceste lucruri nu devin o obsesie şi o sursă de înălţare de sine. Ellen White afirmă că „oamenii nu trebuie înălţaţi ca mari şi minunaţi. Dumnezeu trebuie să fie înălţat” (Lucrarea misionară medicală, p. 168). „Predarea de sine este miezul învăţăturilor lui Hristos” (Hristos, Lumina lumii, p. 523).

A creşte în Hristos înseamnă a fi mai puţin centrat pe tine însuţi şi mai mult pe Hristos. Aceasta înseamnă că niciodată nu ar trebui să ne considerăm stele care dau lumină singure, ci planete care reflectă lumina minunată a lui Hristos, Soarele Neprihănirii (Mal. 4:2). Toate aptitudinile şi realizările noastre ar trebui să Îi aducă slavă şi cinste lui Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul vieţilor noastre. Cum spune şi Pavel: „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Cor. 10:31).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro