Adevărat vă spun că nici în Israel nu am găsit o credinţă aşa de mare. (Matei 8:10)
Pe când trecea prin Galileea şi se afla la intrarea în cetatea Capernaum, Domnul Isus a fost întâmpinat de un ofiţer roman. Acest slujbaş al cezarului venise la Mântuitorul cu o cerere specială: unul dintre robii lui era bolnav pe moarte, şi ofiţerul a cerut Domnului să-l vindece. După un scurt dialog, Isus S-a pronunţat în privinţa credinţei sutaşului (vezi Matei 8:10). De aşteptat era ca Isus să aprecieze credinţa vreunui iudeu cu vază de la Ierusalim; poate credinţa marelui-preot, poate a unui levit, credinţa vreunui fariseu, a vreunui saducheu, a vreunui cărturar expert în Tora. Domnul însă nu a făcut-o. Mai degrabă a elogiat credinţa unui om care venea din mediul secular, nu religios.
Ce L-a determinat pe Domnul Isus să vorbească la superlativ despre credinţa acelui ofiţer? Se pare că pe Domnul Isus L-a interesat mai degrabă credinţa sutaşului decât cererea lui. Dar în ce consta această credinţă?
Mai întâi într-o atitudine corectă faţă de semeni. I-a păsat de semenul lui chiar dacă acesta avea statut de rob. Acesta a fost un lucru neobişnuit. Un stăpân de sclavi să arate milă şi interes pentru robul lui! Credinţa lui demonstrează că până şi cele mai mari bariere culturale pot fi dărâmate. Şi nu în ultimul rând, copleșit de umilinţă, „sutaşul a spus despre sine: «Nu sunt vrednic.» Inima lui fusese atinsă de harul lui Hristos. Şi-a văzut nevrednicia, şi totuşi s-a temut să rămână fără ajutor. Nu s-a încrezut în propria bunătate; Credinţa lui s-a prins de Hristos, aşa cum este El cu adevărat. N-a crezut în El doar ca într-un făcător de minuni, ci ca într-un Prieten şi un Mântuitor al omenirii.” (Cel aşteptat de veacuri, p. 256)
Dacă astăzi te-ar întâlni Domnul Isus şi ţi-ar evalua credinţa, ce calificativ ţi-ar da? Un ofiţer roman din garnizoana Capernaum a primit calificativul maxim. Astăzi este şansa ta!
Bernard Csergezan, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord