Taina vieții

Fără categorie 14 aprilie 2018

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! – Psalmii 139:14

Te-ai minunat vreodată de complexitatea corpului omenesc cu multele lui organe şi sisteme interdependente? Fiecare persoană are un trup foarte complex, cu muşchi care pot fi controlaţi (muşchi voluntari) şi muşchi care nu sunt controlaţi (muşchi involuntari); cu un uimitor sistem imunitar şi o capacitate uimitoare de vindecare; cu un creier peste măsură de misterios, care reprezintă o provocare pentru cercetarea ştiinţifică. Cum sunt generate gândurile şi emoţiile? Ce îl face pe om unic în comparaţie cu ceilalţi?

De-a lungul secolelor, mulţi oameni de ştiinţă au încercat să înţeleagă organismul uman şi diversele sale funcţii. De exemplu, cercetarea pe ADN a acoperit aspecte de bază ale instrucţiunilor genetice care sunt legate de dezvoltare, creştere şi funcţii ale organismelor vii. Proiectul Genomul Uman (PGU), care a fost foarte mediatizat, avea ca scop segmentarea întregului genom uman. În 14 aprilie 2003, cercetătorii au anunţat că procesul a fost încheiat. Totuşi, conform conducătorilor proiectului Creierul Uman (HBP), „a înţelege creierul uman este una din cele mai mari provocări cu care se confruntă ştiinţa secolului al XXI-lea.”

În 2 aprilie 2014, ziarul britanic Independent explica: „Fiecare dintre noi are aproximativ 100 de miliarde de celule nervoase – neuroni – în creierul uman (mai mult decât numărul stelelor din Calea Lactee). Fiecare dintre ele poate fi conectată direct cu poate alte 10 000, însumând 100 de trilioane de legături nervoase. Dacă fiecare neuron al unui singur creier ar fi pus cap la cap, s-ar putea înconjura pământul de două ori. Decodifi-carea enigmei biologice a celui mai complex organ face ca descoperirea genomului să pară o joacă de copii.

Nu este de mirare că psalmistul David spune că a fost alcătuit în mod atât de minunat de Dumnezeu (Ps. 139:14). Deşi suntem deja valoroşi prin natura noastră, am primit o valoare şi mai mare când Dumnezeu ne-a cumpărat cu „sângele preţios al lui Hristos” (1 Petru 1:18-19) ca să fim „un templu al Duhului Sfânt” (1 Cor. 6:19). Dat fiind faptul că Dumnezeu a investit atât de mult în fiecare dintre noi, de ce să nu punem şi noi preţ pe noi înşine şi să ne îngrijim corespunzător de sănătatea noastră? „Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:20).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro