Talent și muncă

Devoțional zilnice 12 februarie 2018

Azi e prima zi din al doilea semestru. Nu știu cum arată carnetul tău de note sau media generală din primul semestru, dar mai important decât acestea este acest început, pentru că un început bun este garantul pentru un final măreț. E momentul în care, după o pagină scrisă, începi una nouă și curată. Ce planuri ai pentru a doua jumătate a anului școlar?
Poate istoria lui Pablo Casals te va motiva să îți pui ținte înalte și să te lupți să le îndeplinești. Născut în 29 decembrie 1876, Pablo moștenește de la tatăl său, care era pianist, organist și dirijor, pasiunea pentru muzică. Chiar dacă tatăl lui își dorea ca Pablo să urmeze cursurile pentru a deveni tâmplar (meserie mai bănoasă), talentul înnăscut și dragostea pentru artă l-au condus spre o carieră în muzică. A devenit pasionat de violoncel, dar tatăl lui, neputând să își permită o asemenea achiziție, a improvizat un instrument, folosind pentru cutia de rezonanță un dovleac. Studiile de la Barcelona și Madrid l-au propulsat în elita mondială a muzicii.

Niciun obiectiv nu e imposibil de atins dacă îl urmărești cu perseverență și sacrificiu. Dar nu vei reuși niciodată să ajungi pe cele mai înalte trepte ale succesului dacă nu țintești acolo. Nu poți fi mai mare decât ținta pe care o ai. Potențialul tău este enorm. Și nu o spun eu sau vreun profesor, ci Cuvântul lui Dumnezeu: ”Pot totul în Hristos care mă întărește”, Filipeni 4:13.

Când avea 95 de ani, Pablo Casals a fost întrebat de ce continuă să exerseze timp de 6 ore pe zi la violoncel. El a răspuns: ”Exersez, deoarece cred că progresez”. După zeci de ani de muncă serioasă, el încă avea o țintă înaltă ce l-a motivat continuu. E recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari violonceliști din toate timpurile. Ajungând pe culmile performanței, el și-a păstrat concentrarea și nu a micșorat volumul de muncă până la sfârșitul vieții.

Așadar, la întrebarea de la început, referitoare la planul tău pentru acest semestru, mă aștept la un răspuns înțelept. Pune-ți ținte înalte și muncește cu spor pentru a le îndeplini. Nu fi delăsător! Talentul nu e de ajuns, dacă nu e completat de o cantitate însemnată de efort și muncă. Urmează-ți visul muncind cu pasiune și fără întrerupere.

Versetul de astăzi îți descoperă care e planul lui Dumnezeu cu tine:

”Domnul te va face cap, nu coadă; întotdeauna vei fi în frunte și niciodată nu vei fi ultimul, dacă vei asculta de toate poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care eu ți le dau astăzi” – Deuteronomul 28:13.

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro