Testamentul

Devoțional zilnice 16 aprilie 2018

La liceul „Maranatha” din Cluj, unde am petrecut o perioadă de vis a vieții mele de până acum, am avut nu mai puțin de 5 colegi de cameră. Eram ca frații, iar refrenul zilnic era: ce e-al meu e și-al tău! În realitate, chiar dacă împărțeam frățește tot ce aveam, era mult mai plăcut să împrumut pe cineva din dulapul colegului, nu din al meu. Cu alte cuvinte, au fost situații când mă făceam stăpân pe lucrurile colegului meu și le împrumutam celui care avea nevoie (era mai ușor să dau din lucrurile „comune” decât din ale mele).
Am citit despre un om care a lăsat o moștenire impresionantă. Lumea a fost șocată să vadă testamentul lui Russell Herman, un tâmplar obișnuit din Illinois, imediat după ce acesta a murit, în anul 1994 la vârsta de 67 de ani. Să aruncăm o privire în testament pentru a vedea cum și-a împărțit tâmplarul averea. Începem cu o sumă „modestă” de 2,4 miliarde de dolari pe care o donează orășelului Cave-in-Rock din Illinois. Aceeași sumă o direcționează spre orașul St. Louis. Urmează o sumă mai mică, de „doar” 1,5 miliarde de dolari pe care îi oferă pentru dezvoltarea proiectelor din sudul stalului Illinois. Ce zici până acum? Ți-ar plăcea să ai un bunic cu o avere așa de mare? Cum ar fi să te regăsești pe o listă de moștenitori ai unui astfel de om? Și nu am spus tot! Aceste sume menționate mai sus sunt doar pe plan local. Russell a avut în vedere și binele național, așa că a lăsat moștenire pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii impresionanta sumă de 6 trilioane de dolari pentru a plăti datoria națională (astăzi ar fi nevoie de o sumă mult mai mare pentru a acoperi întreaga datorie a SUA). Ce om generos, nu-i așa!? Dacă am avea și la noi în țară un om ca acesta, câte lucruri s-ar schimba!

Există totuși o „mică” problemă. După citirea testamentului s-a descoperit cu stupoare că toată averea lui Russell consta într-o…mașină veche din 1983 (un Oldsmobile Toronado). Ești surprins? Ei bine, aceasta este realitatea! Mereu este ușor să iei decizii care nu te afectează pe tine: știi cum ai folosi banii altcuiva, știi ce ai face dacă ai avea mintea strălucită a colegului sau ce ai face dacă ai avea catalogul clasei pentru o zi!

Provocarea pentru astăzi este să nu te mai gândești la alții, ci la tine și la ce poți face cu adevărat pentru a face lumea din jurul tău mai bună! Vei scrie astfel un testament autentic!

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” – Eclesiastul 9:10 p.p.

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro