„Întregul interval de timp dintre Cincizecime şi Parusia [a doua venire] (fie el lung sau scurt) trebuie ocupat cu împlinirea misiunii mondiale a bisericii, prin puterea Duhului. Urmaşii lui Hristos aveau sarcina atât să vestească ce realizase El la prima Sa venire, cât şi să-i cheme pe oameni la pocăinţă şi la credinţă, ca să fie pregătiţi pentru a doua Sa venire. Ei trebuiau să fie martorii Lui «până la marginile pământului» ([Faptele] 1:8) şi «până la sfârşitul veacului»… Nu avem libertatea de a ne opri până când nu ajungem atât la marginile pământului, cât şi la sfârşitul veacului.” – John R. W. Stott, The Message of Acts: The Spirit, the Church & the World, ed. 1990, p. 44
„Însărcinarea pe care Mântuitorul le-a dat-o ucenicilor îi cuprinde pe toţi credincioşii. Îi cuprinde pe toţi cei care vor crede în Hristos până la sfârşitul timpului. Este o mare greşeală să crezi că lucrarea de mântuire a sufletelor depinde numai de predicatorul întărit prin binecuvântare pentru acest lucru. Însărcinarea de a predica Evanghelia le este dată tuturor acelora care au simţit chemarea cerească. Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt sfinţiţi pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta, şi toţi aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 713
Post-ul Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.