Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. – Proverbele 22:1
Mare fiind, a ajuns la cunoştinţa mea povestea dezamăgitoare a modului în care mi-a fost ales prenumele. Se pare că nimeni nu se gândise la un nume pentru fetiţa nou-născută apărută în familie – adică pentru mine. Când asistenta a intrat în salonul de maternitate să spună că medicul avea nevoie de numele meu înainte să semneze certificatul de naştere chiar în acea zi (pentru că deja aşteptase o săptămână), membrii familiei, inclusiv tata (care voia să îi pună primului născut, adică mie, numele Polly) şi mătuşa mea Marva, au început brusc să se certe aprins cu privire la prenumele meu.
Se spune că s-a ajuns şi la televizor cu toată această poveste, în cadrul emisiunii The Gale Storm Show. Cineva a venit cu ideea să mă numească Gail, plus Loress (cu accent pe e, te rog), ca pe una dintre surorile bunicii.
Ani de zile m-am simţit ca o intrusă, ca o nedorită şi o neplănuită, nici măcar în privinţa numelui. Câtă neglijenţă din partea familiei să amâne un aşa lucru important! Mi-a lăsat o gaură în suflet, o cicatrice pentru mulţi ani. Numele sunt importante. Sugerează calea omului în viaţă – soarta. Numele e semnul de identitate. Deschide calea şi dă semnalul fiinţei tale conduse de un scop. Asta credeam eu.
De-a lungul anilor am ajuns să cred că numele ar trebui ales cu un sens. Numele sugerează răspunsul la o rugăciune. Un nume denotă o aniversare sau creează premisele ca respectivul copil să crească şi să devină ceea ce sugerează numele. Este cea mai mare onoare pe care o putem revărsa asupra unui copil.
De când m-am mutat pe continentul african, fascinaţia mea anterioară pentru nume s-a transformat într-o apreciere profundă pentru această tradiţie adânc întipărită în această cultură. Familia mea sud-africană şi prietenii mei le dau nume copiilor lor în aşa fel încât să le servească drept călăuză în viaţă. Dacă se va întâmpla să se rătăcească pe calea vieţii, copiii se vor putea întotdeauna întoarce la numele lor – numele lor îi vor conduce în siguranţă înapoi acasă.
La momentul ales de Dumnezeu aveam să aflu semnificaţia prenumelui meu. Între timp, Dumnezeu a pregătit inima mea să înţeleagă darul pe care îl reprezintă cu adevărat numele meu. La urma urmei, El însuşi a zis: „Şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului” (Isaia 62:2).
Gail Masondo