El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe… Va vesti judecata după adevăr. (Isaia 42:2-3)
Încă din copilăria Sa, Domnul Isus Şi-a conformat viața strict după legile iudaice. În tinerețe a dat dovadă de multă înțelepciune. Harul și puterea lui Dumnezeu erau asupra Sa. Cuvântul Domnului, vestit de profetul Isaia, descrie slujba și lucrarea Domnului Hristos și ne arată grija protectoare a lui Dumnezeu față de Fiul Său când Se afla în misiunea Sa pe pământ, astfel ca ura nemiloasă a oamenilor stăpâniți de Satana să nu zădărnicească marele plan al mântuirii. (…)
Glasul Domnului Hristos nu a fost auzit pe străzi în certuri zgomotoase cu aceia care se împotriveau învățăturii Sale. Vocea Sa nu era auzită pe stradă nici când Se ruga Tatălui Său… Vocea Sa nu era auzită nici în veselie gălăgioasă. Vocea Sa nu era auzită ridicându-Se în slăvi pe Sine Însuși, pentru a primi aplauze sau lingușirea oamenilor. Când Își învăța ucenicii, El Se retrăgea împreună cu ei departe de larma și confuzia din cetatea aglomerată, într-un loc mai solitar, care era în armonie cu lecțiile de umilință, evlavie și virtute pe care dorea să le imprime în mintea lor. El evita să fie lăudat de oameni, preferând singurătatea și locurile liniștite în locul celor zgomotoase și al învălmășelii obișnuite. Adesea, glasul Său era auzit mijlocind cu stăruință către Tatăl Său, dar pentru aceste momente El alegea singurătatea muntelui și adeseori petrecea nopți întregi în rugăciune pentru a primi putere care să-L susțină împotriva ispitelor pe care le întâmpina și pentru a îndeplini lucrarea importantă pe care a venit s-o facă pentru salvarea oamenilor. Cererile Sale erau serioase și însoțite de lacrimi și strigăte puternice. Şi, în ciuda chinului sufletesc din timpul nopții, în cursul zilei nu înceta să lucreze.
Preoților, cărturarilor și bătrânilor le plăcea să se roage în locurile cele mai frecventate – nu doar în sinagogile aglomerate, ci și la colțurile străzilor, ca să poată fi văzuți de toți, lăudându-se pentru credincioșia și evlavia lor. Faptele lor de caritate erau făcute cel mai mult în public și cu scopul de a atrage atenția oamenilor către ei înșiși. Vocile lor se auzeau într-adevăr pe străzi, nu doar lăudându-se, ci de asemenea și certându-se cu cei care susțineau altă învățătură decât ei. Domnul, prin vocea credinciosului profet, prezintă viața lui Hristos în contrast marcant cu fățarnicii preoți, cărturari și farisei. – Review and Herald, 31 decembrie 1872