Uza – gest necuvenit

Devoțional zilnic 2 mai 2019

Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui şi a murit acolo, lângă chivotul Domnului. 2 Samuel 6:6,7

Uza era un om consacrat şi dorea să se implice cu trup şi suflet în activitatea religioasă. Acest lucru nu putea să fie decât de invidiat. Şi totuşi, aflăm cu tristeţe că sfârşitul său a fost năprasnic. Nu vom încerca să explicăm ce anume s-a întâmplat, pentru că ne lipsesc o mulţime de detalii. Ceea ce reiese destul de clar însă în evidenţa este faptul că acest accident conţine o învăţătură morală.

Textul este foarte explicit atunci când spune că pedeapsa divină a survenit în momentul în care Uza a întins mâna şi s-a atins de chivotul Domnului. Acesta era un gest necuvenit, indiferent de motivul sau de explicaţia pe care ar putea-o da cineva.

Este foarte posibil ca Uza să fi fost convins că gestul lui este necesar şi oportun. Dar convingerile personale nu ne pot scuti de urmările grave ale gesturilor necuvenite. Nimeni nu avea voie să atingă chivotul Domnului, sub niciun pretext şi în nicio situaţie. Purtarea acestuia dintr-un loc într-altul era o lucrare extrem de pretenţioasă şi numai loviţii puteau s-o îndeplinească şi doar într-un anumit mod. Chivotul era prevăzut cu patru verigi la cele patru colţuri, iar leviţii trebuiau să introducă patru drugi de lemn în aceste locaşuri speciale, pentru a-l purta de la distanţă. Nimeni, nici chiar marele preot, nu avea voie să atingă direct acest cel mai sfânt obiect al incintei templului. Chivotul era expresia vizibilă a prezenţei lui Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

E nevoie de revizuire a gesturilor tale de respect faţă de lucrurile sfinte? Ia în consideraţie situaţia lui Uza şi vei constata că există lucruri care nu pot şi nu trebuie atinse şi mişcate din locul lor.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro