Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis:„ Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: «Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oştirilor! ” Zaharia 4:6
În acest context biblic, puterea este pusă în contrast cu Duhul. În realitate, Duhul înseamnă putere excepţională. Dar discuţia se poartă aici între efortul omenesc şi lucrarea supranaturală. Efortul omenesc poate reuşi numai dacă dispune de o putere mai mare decât rezistenţa mediului.
Rezidirea templului Domnului şi refacerea ţării pustiite după anii de robie constituie primul cadru în care nu puterea şi efortul omenesc aveau să primeze. Munca omului poate fi zadarnică, dacă nu se desfăşoară într-un context în care aceasta să fie ocrotită, iar rodul acestei munci să fie păstrat în siguranţă. Aflată permanent sub ameninţarea năvălirilor străine, lucrarea meşterilor era mereu în pericol. Intervenţia divină de ocrotire trebuia luată în calcul. Rămăşiţa de oameni întorşi din robie constituia o forţă prea slabă pentru a asigura protecţia corespunzătoare. Istoria trecutului arăta către Dumnezeu ca singurul ocrotitor al poporului Său.
Israel avea nevoie şi de o refacere spirituală, care era tot atât de importantă ca rezidirea cetăţilor şi caselor. Motivul plecării în robie fusese tocmai decăderea spirituală, iar trecerea timpului nu adusese îmbunătăţiri majore credinţei şi ascultării de Dumnezeu. În mod deosebit, rezidirea religioasă era opera lui Dumnezeu.
Devenirea lui Israel poate fi luată ca o imagine, sau parabolă, a refacerii mântuitoare a întregului neam omenesc. Mântuirea oamenilor de pretutindeni este prin excelenţă o lucrare de refacere a Duhului Sfânt.
Succesul la un pas de tine:
Ai încercat de multe ori să schimbi anumite lucruri în viaţă, dar ai constatat că după o vreme ai ajuns tot de unde ai plecat. Acordă-I acum o şansă lui Dumnezeu!