Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta. – Isaia 60:19
Plimbarea mea de după cină mă duce până la Palm Drive, trec pe lângă câmpul deschis, casa renovată, trec de câinele Chihuahua care latră şi ajung la cutia poştală. Iau corespondenţa — scuza pentru a face plimbarea de după-masă — şi mă întorc pentru a mă bucura de plimbarea înapoi spre casă. Panorama dealurilor de culoare verde după ploile recente şi a norilor albaştri care dau pata de culoare în spatele lor mă trimit acasă reîmprospătată şi reînviorată. În doar câteva minute se lasă întunericul. De acum nu mai pot vedea câmpul deschis sau casele. Norii şi cerul albastru au dispărut. Peisajul negru este singura panoramă pe care o mai am când stau pe veranda întunecată. Ce contrast faţă de priveliştea frumoasă din timpul zilei!
Zi şi noapte. Creatorul nostru le-a făcut pentru ca noi să avem parte nu doar de aglomeraţia însorită a zilei, ci şi de liniştea odihnitoare a nopţii. Deşi ne bucurăm mult de vitamina D din timpul zilei, avem nevoie şi de melatonina secretată în timpul nopţii. Cât de minunat este Creatorul nostru, care a prevăzut totul pentru bunăstarea noastră!
Zi şi noapte. Aceste două cuvinte descriu viaţa ta? Experienţele tale sunt uneori minunate şi luminoase — asemenea zilei? Iar alteori, treci şi tu prin întunericul nopţii în viaţa ta? Pentru tine este noapte chiar acum? Dacă da, poate părea că nu se mai sfârşeşte. Poate te va ajuta să îţi aminteşti că „dimineaţa vine veselia” (Psalmii 30:5). Va veni dimineaţa.
Ne gândim la Isus în Grădina Ghetsimani noaptea, rugându-se. Poate fără a fi distraşi de problemele zilei şi noi am putea avea „sesiuni de noapte” în rugăciune. Cât de productivă a fost sesiunea de rugăciune a lui Isus, singur, în acea grădină!” „Sesiunea ta de noapte” va veni la fel de sigur ca luna. La fel ca mine, poate că şi tu ai încercat să pretinzi că în viaţa ta nu este noapte. Dar acum îmi doresc să accept noaptea cu tot atâta entuziasm cu care accept ziua.
Când văd întunericul apropiindu-se, vreau să îl întâmpin pe genunchi, în Ghet-simaniul meu, căutând faţa Domnului. Vreau să merg înainte prin credinţă, să mă încred chiar şi atunci când nu îl pot vedea şi să găsesc ieşirea din întuneric prin rugăciune.
Dragile mele, să ne rugăm cu credincioşie în grădina noastră Ghetsimani până când ne vom aduna în Noul Ierusalim, unde ne spune Cuvântul Domnului că nu va mai fi noapte. „Domnul va fi lumina ta pe vecie” (Isaia 60:19) când, în cele din urmă, ziua şi noaptea vor deveni una.
Annette Walwyn Michael