Dumnezeu

VIAȚĂ DIN BELȘUG

Sfintele Scripturi, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiraţie divină, prin mijlocirea oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris când erau conduşi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredinţat omului cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experienţei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor şi raportul demn de încredere al acţiunilor lui Dumnezeu în istorie.

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veşnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, mai presus de toate şi omniprezent. El este infinit şi dincolo de înţelegerea omenească, totuşi cunoscut în măsura în care El Se revelează. El este pentru veşnicie vrednic de închinare, adorare şi slujire din partea întregii creaţiuni.

Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Suveranul întregii creaţiuni. El este drept şi sfânt, plin de milă şi har, încet la mânie şi bogat în dragoste statornică şi în credincioşie. Toate atributele şi puterile descoperite în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt de asemenea reprezentări ale Tatălui.

Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile şi prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul şi Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit şi Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. A trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihănirea şi dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a dovedit că este Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit şi a murit de bună voie pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, ca să mijlocească în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său şi restatornicirea tuturor lucrurilor.

Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El este Cel care a inspirat pe scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viaţa lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna cu copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul.