Devoțional zilnice

Am privit-o fix în ochi

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. – Psalmii 34:7

Era ziua în care ne spălam rufele la şcoala-internat pentru copii misionari pe care o frecventam în Ngong Hills, Maasai, Nairobi, Kenia. Deoarece eram 35 de fete care trebuiau să-şi spele rufele în acea zi, m-am gândit să încep lucrul devreme. M-am trezit la ora 5 dimineaţa, m-am rugat, mi-am organizat rufele şi am plecat spre spălătorie. Aşa cum am sperat, eram singură în încăpere. Singura persoană, adică.

În timp ce încărcăm maşinile, am simţit că sunt urmărită. Mi-am alungat presimţirile, dar câteva minute mai târziu, am auzit un scâncet şi am simţit că ceva mă trăgea uşor de tivul pantalonilor de jogging. Când am privit în jos am văzut cea mai frumoasă mogâldeaţă de blană pe care am văzut-o vreodată – sub forma unui pui de leu! Instinctiv, am îngenuncheat şi am început să-l scarpin pe cap. Puiul a început să toarcă de fericire, mi-a luat mâna în joacă şi ţinând-o cu cele două labe din faţă a început să muşte din degetele mele. „Oh, ţi-e foame”, am spus eu. „Poţi să-ţi aduc nişte lapte cald de la cantină.” Puiul s-a rostogolit pe spate, lăsându-mă să-l gâdil pe burtă. Câteva secunde m-am simţit ca în Grădina Edenului.

Dintr-odată un răget puternic m-a adus la realitate, facându-mi sângele să îngheţe. Puiul a sărit în patru labe şi, cu coada între picioare şi capul în jos, micul trădător îşi croieşte în mod laş drum înapoi către mama sa – o leoaică cu blana de aur cu greutatea de aproximativ 120 de kilograme. M-am holbat la ea în intrarea de la spălătorie şi mi-am amintit sfaturilor paznicilor noştri Maasai: „Să nu fugiţi niciodată din calea felinelor; daţi-vă înapoi încet şi în linişte, şi ţineţi privirea în pământ.” Sfat crucial, fără îndoială. Problema era că eram prinsă în spălătorie, neavând unde să „dau înapoi”. Şi privisem fix în ochii căprui ai leoaicei încă de la primul ei răget!

Lacrimi fierbinţi de teroare şi de disperare se adunaseră în ochii mei. „Doamne Isuse” – cuvintele mi se blocaseră în gât; poate voi muri asfixiată înainte de a fi sfâşiată de această fiară enormă. Chiar atunci leoaica îşi prinde puiul de gât, se întoarce şi pleacă pur şi simplu.

Am tras aer în piept! Lacrimile îmi curgeau pe obraji. Eram în viaţă! Nu-mi venea să cred. Deşi fizic mă înmuiasem, emoţional eram exaltată! I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că încă o dată îngerul meu păzitor a fost mai aproape de mine decât inamicul. Întotdeauna a fost aşa. Îl laud pe Dumnezeu pentru că a îngăduit ca eu, prin minune, să fiu excepţia de la regulă: niciodată să nu te uiţi fix în ochii unei feline!

Evelia R. Cargill