Devoțional zilnice

Cea mai importantă decizie

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” – Matei 26:39

Luni, 26 septembrie 1983, dimineaţa devreme, într-un orăşel în apropierea Moscovei. Sistemele computerizate de avertizare ale Uniunii Sovietice au detectat o rachetă care venea, apoi a doua, a treia, a patra şi a cincea, lansate din Statele Unite. Protocolul militar sovietic era să recurgă la represalii în astfel de situaţii, printr-un atac nuclear. Ofiţerul Stanislav Petrov era de serviciu, responsabil pentru înregistrarea lansărilor de rachete ale inamicilor. Nivelul de fiabilitate al alertei era „cel mai ridicat” şi opţiunea arătată de aparat ca ordin era „lansare”. Dar în loc să raporteze această informaţie superiorilor, el a catalogat-o ca pe o alarmă falsă. Mulţi ani mai târziu, el a declarat: „Eu aveam toate informaţiile. Dacă aş fi trimis raportul la lanţul de comandă, nimeni nu ar fi spus un cuvânt împotriva ordinului.” Aproape sigur că s-ar fi declanşat un război nuclear în lume. Investigaţiile anterioare au confirmat că alarmele false au fost cauzate de o aliniere rară a luminii soarelui pe norii de la altitudini mari şi pe orbiţii satelitului Molniya, eroare corectată mai târziu. Petrov a considerat că acele alarme erau false, deoarece era sigur că prima lovitură a Statelor Unite avea să fie una masivă, nu doar cinci rachete. În plus, alarmele erau doar din partea sistemului de detectare care tocmai ce fusese instalat, fără a fi confirmat de sistemele radar de la sol. Acolo au fost în joc consecinţe cu implicaţii mult mai mari şi Petrov şi-ar fi putut îndeplini datoria dând informaţia mai departe. Dar el a luat această responsabilitate asupra lui şi a făcut alegerea corectă într-un moment foarte crucial, când viitorul omenirii era în joc!

O decizie cu mult mai mare a fost luată de Isus Hristos în Grădina Ghetsimani. El chiar a mărturisit la trei din ucenicii Lui: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Apoi, fiind singur, El S-a rugat: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39,42,44).

Totul era în joc în acea criză teribilă şi „paharul cel tainic tremura în mâna Suferindului” (Hristos, Lumina lumii, p. 693). Dar, lăudat fie Dumnezeu, Isus a mers până la cruce pentru a plăti preţul salvării noastre!