Stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră. (2 Corinteni 10:8)
Într-un dialog imaginar cu Dumnezeu, filosoful Fernando Savater spune în cartea sa Les Diez Mandamientos en el siglo XXI: Tradicion y actualidad del legado de Moises [Cele zece porunci ale secolului XXI: Tradiţie şi actualitate a poruncilor lui Moise]: „În ciuda cerinţelor tale, această idee bună de a-i cinsti pe părinţi a avut uneori consecinţe foarte negative. Nu ştiu dacă ai fost mult pe la cinema, dar dacă eşti pasionat de cea de-a şaptea artă, îţi vei aduce aminte de un film al lui Alfred Hichcock, intitulat Psihoza. Acolo sunt arătate problemele cu care se confruntă un băiat sărac din cauza dragostei excesive pentru mama sa. Într-un asemenea mod, chiar dacă nu neg a fi o idee bună, cred că, la fel ca pentru toţi, trebuie nuanţată” (p. 71).
Da, nu putem nega că sunt părinţi care i-au dus pe copiii lor la ruină. Rezultă că ascultarea faţă de părinţi este subordonată voinţei lui Dumnezeu. După cum Domnul ne cere să ascultăm de porunci „pentru a fi fericiţi” (Deuteronomul 10:13), autoritatea părinţilor noştri trebuie să fie orientată spre binele nostru temporar şi veşnic. Nu este cazul exemplului dat de Savater când face aluzie la filmul Psihoza.
În Biblie găsim un exemplu bun în care copiii nu trebuie să urmeze calea părinţilor lor. După răzvrătirea lui Core împotriva lui Moise, Dumnezeu a ordonat ca cei care doresc să trăiască să se îndepărteze de rebel. La câteva momente după, pământul s-a deschis şi „i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor”(Numeri 16:32). Şi ce s-a întâmplat cu copiii lui? Cuvântul lui Dumnezeu declară că „fiii lui Core nu au murit” (Numeri 26:11). Ei s-au hotărât să se separe de părinţii lor decât să nu asculte de Dumnezeu.
Câteodată uităm că „autoritatea” nu are nimic de-a face cu autocraţia şi autoritarismul. „Autoritatea” derivă din termenul latin auctoritas, care iniţial provenea din auctor şi din augere, care înseamnă a creşte, a promova, a progresa. Ceea ce face ca cel care are „autoritate” trebuie să ne ajute să creştem, să fim mai buni. Este acest tip de autoritate părintească pe care trebuie să o onorăm întotdeauna. Orice ar spune Savater, această autoritate nu va aduce niciodată rezultate negative.
Acest articol face parte din cartea „365 Share: Urmărește profilul” de Vladimir Polanco
|