Ajutor, mă pierd!

„Fugiți de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curvește păcătuiește împotriva trupului său.” (1 Corinteni 6:18)
Ascultă ediția audio aici.
Într-o discuție purtată în urmă cu niște ani cu un profesor venerabil care mi-a predat în copilărie, acesta, vizibil deranjat de subiect, m-a rugat să îi explic ce este internetul. Am încercat să scot în evidență toate beneficiile internetului, însă totul a fost în zadar. Singura imagine din mintea lui pe acest subiect era a unor copii de școală primară (!) și generală pe care i-a surprins urmărind niște filmulețe mai puțin „ortodoxe”. Așa ceva era de neconceput pentru el. Chiar dacă ne străduim mereu să-i scoatem în evidență partea bună, internetul rămâne, poate, cea mai eficientă armă a Diavolului în ce privește anihilarea influenței Duhului Sfânt în mintea generațiilor noi. Și asta cu atât mai mult, cu cât vine la pachet cu asigurarea accesului liber la ceea ce ar fi trebuit să rămână ascuns. Sexualitatea a fost dezbrăcată de rușinea și bunul-simț care o învăluiau odinioară și apoi împopoțonată în culorile cele mai vii și mai atractive pentru mintea naivă, neantrenată și vulcanică a copiilor și tinerilor. „Unii copii încep să-și ațâțe patimile animalice încă din pruncie; și, cu trecerea anilor, pe măsură ce se dezvoltă, li se dezvoltă și patimile senzuale, crescând în putere odată cu ei” (SA, p. 180). Creștinul bun va spune că în familia lui nu se poate întâmpla așa ceva. Rămâi uluit însă când un tânăr crescut în biserică îți spune fără menajamente că practică onanismul – probabil nici nu știe de Onan și faptele lui mizerabile! Senzualitatea scăpată de sub control duce la consecințe greu de închipuit. Odată ce Satana a semănat acest păcat în inima cuiva, mai e doar un pas până la distrugere.
Generația nouă strigă surd după ajutor, chiar dacă nu conștientizează nevoia de ajutor și nici urmările cumplite ale lipsei acestuia. Nu trece indiferent pe lângă cei care se luptă din greu cu acest virus! Implică-te și ajută!
Doamne, dă-le discernământ copiilor noștri și putere pentru biruință!
Provocare:
Roagă-te astăzi ca Dumnezeu să îți dea puterea de a evita să privești sau să te gândești la lucruri imorale sau care îți pot sugera gânduri imorale!
Adrian Dorgo
Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro