Al optulea păcat capital

Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. 1 Corinteni 4:20
O activitate cultivată de oameni este aceea de a face topuri, clasamente, liste esențiale sau mai puțin importante. Fiecare om are cel puțin o listă a lui, un top personal. Mulți oameni preocupați cu teoretizarea vieții au întocmit liste cu vicii, cu defecte, liste de calități, aptitudini sau talente. Există, așadar, și o listă a păcatelor capitale. Se spune că păcatele capitale se numesc așa deoarece ele sunt izvorul fărădelegilor săvârșite de om. Lista cel mai des întâlnită cuprinde: mândria, iubirea de bani, desfrânarea, invidia, mânia, lăcomia pântecelui, lenea.
Cum se întâmplă mereu, lista celor șapte a fost completată cu al optulea păcat capital – fanatismul. Fanatism înseamnă un atașament excesiv, pătimaș pentru o convingere, o persoană etc., dublat de o totală intoleranță față de convingerile altora.
Nu este nimic greșit în a avea convingeri personale puternice. Ceea ce duce pe un fanatic în sfera negativă este atitudinea lui față de ceilalți și față de convingerile lor.
Chiar la începuturile bisericii creștine au existat multe manifestări fanatice și, pe parcursul istoriei, ele și-au tot făcut apariția sub diferite forme: cruciade, Inchiziție, Holocaust, legionari și evident că lista rămâne deschisă, pentru că vor urma manifestări de acest fel până la revenirea Domnului.
Din păcate, există unele forme de fanatism chiar în interiorul fiecărei biserici, oricât adevăr ar cunoaște ea. Apostolul Pavel a fost pentru o vreme prins în plasa fanatismului și a fost nevoie de intervenția directă, spectaculoasă a lui Dumnezeu, altfel lucrarea lui Pavel risca să facă mult rău chiar cauzei pe care pretindea că o apără.
De gândit astăzi:
Dacă întâlnești un fanatic, să știi că este un om cu limite mari în cunoștințe și cu mari carențe în caracter. De regulă, cu cât cineva știe mai puțin, cu atât are mai multe șanse să devină fanatic. Comportamentul fanaticilor nu are nimic de-a face cu sfințenia, cu iubirea sau cu Dumnezeu. Atitudinea cea mai potrivită este să te rogi pentru asemenea persoane, să îți fie milă și să te ferești de răutatea lor; este foarte molipsitoare și foarte greu de vindecat.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro