Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-l este plăcut. (Ioan 8:29)
Dacă ar fi ales să facă astfel, El (Hristos) ar fi putut să-Şi petreacă zilele într-o lume creată de El, în comoditate şi belşug, pretinzând pentru El toate plăcerile şi bucuriile pe care lumea I le putea da. Dar El nu S-a preocupat de propria viaţă comodă. El n-a trăit ca să-Şi placă Sieşi, ci pentru a face bine şi a-Şi revărsa binecuvântările Sale asupra altora. (Mărturii, vol. 3, p. 18) Nu există niciun ajutor pentru bărbatul, femeia sau copilul care nu aud şi nu ascultă de vocea datoriei, căci vocea datoriei este vocea lui Dumnezeu. Ochii, urechile şi inima vor deveni neimpresionabile, dacă oamenii nu vor să asculte sfatul divin şi aleg calea care le place lor cel mai mult. (Manuscript 22,1987)
Acela care părăseşte locul pe care i l-a desemnat Dumnezeu, pentru a face pe placul înclinaţiilor sale şi a acţiona după propriul plan, va fi dezamăgit, pentru că a ales drumul propriu, în loc să aleagă calea lui Dumnezeu. (…)
Tatăl nostru ceresc este Conducătorul nostru şi noi trebuie să ne supunem disciplinei Lui. Noi suntem membri ai familiei Lui. El are drept la slujirea noastră. (…) Noi nu trebuie să căutăm să avem propria noastră cale, ci calea lui Dumnezeu şi voinţa lui Dumnezeu. (…) Oamenii suferă mult, pentru că merg alături de calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru ei. Ei merg în lumina focului pe care ei înşişi l-au aprins, iar urmarea sigură este suferinţă, nelinişte şi durere, pe care ar fi putut să le evite dacă şi-ar fi supus voia lor lui Dumnezeu. (…) Oricare ar fi calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru noi, orice cărare ar fi rânduit El pentru picioarele noastre, aceea este singura cale sigură. (…) Cu ochii credinţei, cu o supunere copilărească asemenea unor copilaşi ascultători, noi trebuie să privim la Dumnezeu, să urmăm călăuzirea Lui şi greutăţile vor dispărea. Făgăduinţa este: „Eu te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmii 32:38). (Letter 120,1900)