Amintiri din Israel

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)
Faptul că am avut privilegiul de a călători în toată lumea pentru a le sluji surorilor mele din diverse țări m-a ajutat și să îmi văd visul împlinit. Când eram în liceu, la ora de geografie sau istorie, visam să vizitez țări precum China, Rusia, Israel, Elveția și multe altele. Dar, pe măsură ce trecea timpul, mi-am dat seama că visul meu rămânea doar un vis. A călători în toată lumea, îmi ziceam eu, este pentru cei bogați care își pot permite să își împlinească visurile. Apoi, într-o zi, în 2001, Dumnezeu m-a chemat să lucrez pentru Misiunea Femeii la sediul mondial al bisericii. Acceptarea acestei funcții cerea multe sacrificii și deschidea ușa spre noi provocări, dar binecuvântările au întrecut toate așteptările. Una dintre aceste binecuvântări a fost să pot vizita țările visurilor mele.
Una dintre țările mele preferate este Israel, în principal datorită faptului că este țara în care s-a desfășurat istoria biblică. Când vizitez Israelul, mă gândesc la toate relatările din Biblie pe care le-am învățat de mic copil. Apoi am ocazia de a păși în locurile prin care au fost Moise, Rut, Isus și ucenicii, ceea ce face ca povestirile lor să prindă viață, mai mult decât înainte în mintea mea.
Îmi place în mod special să vizitez locul în care mulți oameni învățați cred că a fost așezată casa lui Petru. Chiar peste acea casă este construită o biserică, dar accesul în casă nu este permis. Dar se poate sta în afara zidului de protecție și poți privi înăuntru. În biserica de deasupra casei, podeaua este de sticlă și, astfel, se poate vedea în interiorul ei. Îmi amintesc că Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru și a stat chiar acolo când a fost în Capernaum. Iubesc acest loc datorită lui Petru, ucenicul de care mă simt cel mai legată. Petru cel imperfect, impulsiv și plin de emoții. Adesea a eșuat și unele din greșelile lui au fost publice. Totuși, el nu și-a pierdut niciodată credința din cauza acestor eșecuri, pentru că Isus era acolo să îl ierte, să îl vindece și să îl ajute să fie din nou întreg. Asta face Isus și pentru mine. Greșesc și mă împiedic în fiecare zi și, uneori, ceilalți îmi văd eșecurile. Dar Isus întotdeauna este acolo, așteptând să mă ierte, uitând pașii mei greșiți și iubindu‑mă în orice situație aș fi.
Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele nerostite de a călători în toată lumea! Ce Dumnezeu minunat slujim! Dar chiar mai mult, El răspunde rugăciunii rostite pentru iertare în fiecare zi și îmi dă bucuria unui cer care va veni.
Heather-Dawn Small

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro