Anul în care religia va dispărea este mai aproape decât credem

Spiritualitate 28 aprilie 2018

Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism. Această schimbare atrage atenția asupra viitorului lumii, scrie huffingtonpost.com.

Din ce în ce mai mulți oameni religioși spun că nu mai văd legătura dintre credința în Dumnezeu și standardul de viață îmbunătățit.

Noțiunea că îmbunătățirea condițiilor de viață este asociată cu o scădere a credinței în Dumnezeu este susținută de dovezi.

Acest lucru nu împiedică unii cercetători să considere faptul că totuși fundamentalismul religios va continua. Însă astfel de grupuri zgomotoase devin minoritare la nivel global, iar în timp vor fi marginalizate pe măsură ce se instalează prospseritatea la nivel mondial.

Mai mult, un exemplu îl reprezintă fundamentaliștii religioși care încep să se integreze din punct de vedere economic. Femeile tinere încep să meargă la muncă și să își întemeieze familii, așa cum se întâmplă în prezent printre mormonii din Statele Unite. Îar în acest caz, religia pică în planul secund.

Țările vizate sunt Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Olanda, Suedia și Marea Britanie.

În aceste nouă țări, în 2004 (când a fost realizat ultimul sondaj), deja jumătate din populație era reprezentată de atei, iar produsul intern brut (PIB) era în medie de 26.245 de euro, comparativ cu 9.552 de euro pentru o țară medie din lume.

Cât va dura până când statele cu un PIB mediu le vor ajunge din urmă pe cele dezvoltate? Folosind rata medie de creștere globală a PIB-ului în ultimii 30 de ani, de 3,33% (bazată pe date ale Fondului Monetar Internațional), tranziția către ateism ar putea începe în 2035.

Credința în Dumnezeu nu este singura măsură relevantă a religiei, desigur. O persoană ar putea crede în Dumnezeu într-un mod destul de superficial, fără ca religia să-i influențeze viața de zi cu zi. O modalitate de a evalua profunzimea angajamentului religios este de a cere participanților la sondaj să spună dacă religia este importantă în viața lor de zi cu zi, cum a fost cazul acestui studiu.

Dacă mai puțin de 50% din populație a fost de acord că religia este importantă, atunci țara a trecut efectiv la o majoritate seculară (non-religioasă, laică). Printre țările cu cele mai multe persoane care au declarat că religia nu mai face parte din viața lor se numără Spania, Coreea de Sud, Canada, Elveția, Uruguay, Germania și Franța. La o rată de creștere de 3,33 la sută pe an, aceste țări ar fi ajunse din urmă de state cu PIB mediu în jurul anului 2041.

Dacă bogăția națională dă naștere secularizării, populația globală va trece pragul către ateism, în care majoritatea consideră religia ca neimportantă, până în 2041.

Este pierderea credinței ceva care să îngrijoreze? Țările cu o populație „fără Dumnezeu” sunt evaluate de multe ori drept națiuni extrem de morale, cu un nivel neobișnuit de încredere socială, egalitate economică, infracționalitate scăzută și un nivel ridicat de implicare civică.

Sursa material: DIGI24

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *