Apollo 11

Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. Psalmii 46:7
Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară. Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Alden Arm­strong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă, și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 21 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor. Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului Statelor Unite, pe 25 mai 1961. Criticii acerbi ai aselenizării, creatorii unor adevărate teorii ale conspirației referitoare la evenimentele petrecute după 16 iulie 1969, afirmă, pe baza dovezilor incluse într-un film, că acesta fusese realizat într-un studio de pe Pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care, conform lor, n-ar fi ajuns niciodată pe Lună. Alții consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul cu ce s-a petrecut cu adevărat acolo este ținut secret, publicului servindu-i-se un fals.
Dincolo de disputa autenticității acestei realizări, un fapt rămâne demn de ținut minte în legătură cu Neil Armstrong, comandantul misiunii. La revenirea din spațiu, acesta a primit din partea reporterilor, ca și alți cosmonauți din lume (Gagarin, din Uniunea Sovietică), întrebarea: „L-ai întâlnit pe Dumnezeu?” Armstrong a răspuns că Dumnezeu era peste tot în Univers, oriunde te întorceai era El. Răspuns cu totul diferit de al omologului său rus, Gagarin, care a declarat cu aroganță că a fost în spațiu, dar Dumnezeu nu era nicăieri.
De gândit astăzi:
Cu cât ești mai mic în caracter, cu atât Îl micșorezi și pe Dumnezeu; dacă nu Îl vezi deloc, înseamnă că ți-a rămas numai aroganța. Dacă ai un caracter frumos, acesta îți va da umilința prin care vei vedea, chiar și în detaliu, prezența Creatorului Universului, chiar la El acasă. Cine nu Îl vede pe Dumnezeu în mod sigur se uită în oglindă, nu prin fereastră.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro