Asociația 11even

Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Matei 28:20
Asociația „11even” a luat naștere în primăvara anului 2012, din dorința unei echipe de a se implica în proiecte de educație, sport și dezvoltare personală, derulate în mai multe comunități din România.
Pe parcursul celor șapte ani de activitate, Asociația „11even” a lansat o serie de programe cu impact național și chiar internațional. Începând cu anul 2014, s-a lansat programul „Creatori de viitor”, destinat liceenilor cu performanțe deosebite.
Mai multe organizații de tineret au accesat programe de acest tip și multe proiecte, între care și „Orășelul copiilor”, promovat de noi, proiect care a fost susținut cu fonduri considerabile.
Destul de îndrăzneață deviza-titlu a unuia dintre programe – „creatori de viitor”. Despre trecut știm că nu îl mai putem schimba, despre prezent știm că doar îl putem trăi, dar cât de adevărat poate fi gândul că noi putem influența în vreun fel viitorul? Ei bine, se pare că viitorul e singurul pe care noi, ființele create, îl putem influența. O vorbă foarte înțeleaptă spune așa: „Viața aceasta o avem pentru a o pregăti sau pentru a o pierde pe cealaltă (viața veșnică).” Adevărul este că ceea ce trăim noi acum, în cei maximum o sută de ani pe care îi atingem unii dintre noi, nu este decât un antrenament pentru ceva cu adevărat important. Noi nu facem altceva decât să învățăm și să ne formăm pentru a putea să trăim după principiile și în condițiile împărăției pe care Dumnezeu dorește să o instaureze pe un pământ nou. Nimeni nu ar putea fi fericit într-o lume veșnică dacă nu agreează și nu s-a obișnuit să trăiască în conformitate cu regulile și cu modul de viață de acolo. Cineva care este dependent de un drog, de un obicei sau de anumite comportamente ar fi extrem de nefericit să știe că trăiește o veșnicie fără să le mai aibă sau fără să le mai practice. Dumnezeu nu va duce în Împărăția Lui pe cineva care s-ar simți străin și stingher acolo.
De gândit astăzi:
Dacă visezi la o viață în casa lui Dumnezeu, acum este momentul cel mai bun să faci pregătirile și adaptarea. El vrea să fii fericit pe deplin. Astăzi tu chiar poți să fii creator de viitor, la propriu.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro