După săptămâni de pregătiri în care am cules informații, am adunat echipamentul necesar, ne-am împărțit rolurile, iată că a venit ziua în care, pentru prima dată, am plecat la munte cu gândul să experimentăm câteva nopți… sub zăpadă.
Am început urcarea, vineri 20 februarie 2004, ora 05:00, pe Jepii Mici cu obiectivul de a ajunge pe Platoul Bucegilor. După 7 ore de urcare, istoviți, am identificat o vale acoperită de zăpadă tasată. După alte câteva ore de muncă în echipă am relizat primul nostru iglu. A fost o experiență inedită. Dimineața, afară erau -24°C iar în interiorul igluului confortabila temperatură de 0°C.
Eram secătuiți de sete. Prin topirea zăpezii am consumat ceai și supe convinși că ne vom hidrata.
Imaginați-vă cum tot umpleam vasul cu zăpadă iar prin topire nu rămânea aproape nimic.
O cană cu apă caldă o realizam după aproape 20 minute. Și noi eram 5 persoane!
Cu toate acestea ne simțeam deshidratați și nu înțelegeam de ce.
Deși ne-am pregătit temeinic pentru acea expediție nici unul dintre noi nu și-a pus problema cu privire la procurarea apei, gândindu-ne că la acel moment, munții sunt plini de zăpadă.
La întoarcerea de pe munte, am identificat cauza.
Apa rezultată din topirea zăpezii nu conține mineralele atât de necesare organismului pentru a reține apa.
Mi-aduc aminte cum noaptea, îngropați în zăpadă la doi metri sub troieni, înconjurați de atâta apă în stare solida simțeam cum îmi ard buzele de sete. Atunci am înțeles cu adevărat textul:
„Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” Psalmii 42:1
Nu-ți doresc să suferi de sete, indiferent de anotimp.
Hai să ne îndestulăm și astăzi de binecuvântările Cerului !
P.S. Fotografii proiect: http://explomuntenia.ro/albume/2004/campare-iarna-2.html
Ovidiu Pascu, Director Exploratori, Conferința Muntenia