Dacă vii tu cu mine, mă voi duce, dar, dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce. (Judecătorii 4:8)
Care este cel mai greu instrument?” a fost întrebat într-o zi cunoscutul dirijor și compozitor Leonard Bernstein. „Vioara a doua”, a răspuns acesta. „Oricând pot avea suficienți instrumentiști pentru vioara întâi, dar a găsi unul care să cânte vioara a doua cu tot atât de mult entuziasm este într-adevăr o mare provocare.”
În Judecătorii, capitolul 4, avem două personaje principale: Debora și Barac. Însă unul este „mai principal” decât celălalt. Debora este prorociță și judecător în Israel. Așadar, lider spiritual și social cu o autoritate incontestabilă, căutat pentru călăuzire.
Dar complicata situație politică externă a lui Israel reclamă apariția unui nou lider, de această dată militar. Poporul se afla sub o grea apăsare din partea lui Iabin, împăratul Canaanului, care de douăzeci de ani răspândea groaza cu cele nouă sute de care de fier ale lui, în timp ce în Israel, din cauza unor abile interdicții aplicate meșteșugarilor fierari, „nu vedeai nici scut, nici suliță la patruzeci de mii” (Judecătorii 5:8). Astfel, Domnul îl cheamă pe Barac prin intermediul Deborei, pentru ca, în fruntea unei oști formate din zece mii de oameni din Neftali și Zabulon, să-l înfrângă pe Sisera, generalul lui Iabin, și să devină astfel izbăvitorul poporului Său.
Cunoscând bine starea nenorocită în care se găsea poporul risipit și descurajat, precum și resursele și abilitățile vrăjmașului, Barac a evitat asumarea acestei responsabilități de unul singur: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce, dar, dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce” (Judecătorii 4:8). Răspunsul afirmativ al Deborei la solicitarea sa îi transmite însă și faptul că victoria asupra lui Sisera nu-i va aduce slava și renumele mult râvnite de orice învingător, acestea urmând să-i revină unei femei.
Într-un timp în care condiția socială a femeii era una inferioară bărbaților, iar aspirațiile militare, rezervate exclusiv acestora, Barac nu se poticnește de chemarea la luptă venită din gura unei femei mai proeminente decât el, nici de perspectiva pierderii laurilor victoriei în favoarea unei alte femei. El merge la luptă, iar Domnul, printr-o simplă ploaie torențială, ridiculizează cele nouă sute de care de fier ale lui Iabin, făcându-le mai mult decât inutile pe terenul clisos al văii Chison, iar temuta armată a lui Sisera este decimată de viitura creată (Judecătorii 5:4,21).
Planul lui Dumnezeu este împlinit pentru că Barac nu a văzut în Debora sau în Iael potențiale rivale pentru titlul de „Izbăvitor al lui Israel”, ci a interpretat cu entuziasm și dedicare partitura viorii a doua.
Andrei Geantă, pastor, Conferința Oltenia