Belșațar

Devoțional zilnice 30 august 2018

Dar tu, Belşaţar, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri. (Daniel 5:22)

La fel ca mulţi alţii, Belşaţar, ultimul împărat al Imperiului Babilonian, în ciuda ocaziilor pe care le-a avut de a cunoaşte voia lui Dumnezeu, a lăsat ca iubirea de plăceri să şteargă lecţiile pe care nu trebuia să le uite niciodată. Mai mult, a dispreţuit lecţiile de viaţă pe care bunicul său, Nebucadneţar, le câştigase cu preţul umilinţei şi al suferinţei.

Într-o zi, Belşaţar a dat un ospăţ. În timpul petrecerii, a poruncit să fie aduse vasele de aur şi de argint pe care le luase Nebucadneţar de la Templul din Ierusalim. El şi mai-marii săi au început să bea vin cu acele vase sfinte. Belşaţar nu ştia că un Observator divin era de faţă la petrecerea lui. „În curând, Oaspetele neinvitat Şi-a făcut simţită prezenţa. Când petrecerea era în toi, a apărut o mână şi a scris pe zidurile palatului litere care străluceau ca focul. Petrecerea îngâmfată s-a potolit îndată, când bărbaţii şi femeile, cuprinşi de o groază de nedescris, priveau mâna care scria încet literele misterioase. Pe dinaintea lor treceau, ca într-o privelişte panoramică, faptele lor nelegiuite. Belşaţar era cel mai îngrozit dintre toţi.” (Profeţi şi regi, ed. 2016, p. 363)

Disperat, Belşaţar a dat poruncă să i se traducă scrierea. Inspirat de Dumnezeu, Daniel a tradus-o: „«Numărat, numărat, cântărit şi împărţit.» Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt. Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor şi perşilor!” Chiar în noaptea aceea, sentinţa rostită de Dumnezeu a fost adusă la îndeplinire.

Asemenea lui Belşaţar, fiecare dintre noi va fi cântărit în balanţa cerului. Este sigur lucrul acesta! Şi ziua aceasta se apropie cu repeziciune! Nimic nu va scăpa de cântarul cerului: nici faptele, nici vorbele pe care le-am rostit şi nici chiar gândurile ascunse ale inimii. În ziua aceea, nimic din ceea ce astăzi influenţează o evaluare umană nu va putea să influenţeze evaluarea făcută de Dumnezeu. De ce? Pentru că ceea ce contează cu adevărat este „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:10).

Gheorghe Julien, pastor, Conferinţa Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro