Biroul directorului

Gândește-te puțin la ceea ce ai simți dacă ai fi invitat în biroul directorului școlii.
Sărind fericit pe holuri, te gândești că te va felicita pentru bursa pe care ai obținut-o și pentru comportamentul exemplar. De-abia aștepți să porți o conversație cu persoana care îți inspiră dragostea pentru învățătură și toate preocupările intelectuale. În mintea ta, deja îi scrii un bilet de mulțumire profesorului care te-a recomandat să petreci acest timp discutând cu cel mai bun prieten al tău, directorul.
Sau poate că nu. Dacă trecutul tău nu este fără pată, numai liniștit nu ești la gândul că urmează să fii primit în biroul directorului. Te îndrepți spre el gata de război, convins că urmează să pășești pe teritoriu inamic.
Citește Evrei 10:19-22
Care este diferența dintre a te apropia de Dumnezeu și a te îndrepta spre biroul directorului?
Dacă directorul ți-ar fi prieten bun, ai avea o cu totul altă atitudine față de invitația în biroul lui. Îți trebuie puțin mai multă imaginație pentru următorul scenariu – dar încearcă. Directorul tău – care îți este și prieten – este un excelent profesor, consilier, simbol al autorității și prieten, toate într-unul. Orice problemă ai avea – teme, relații, bătăușul școlii, singurătate -, el este acolo să te ajute.
Dacă directorul ți-ar fi cel mai bun prieten, nu ar mai trebui să fii trimis la director, căci ai merge de bunăvoie la el. Aceeași schimbare radicală se petrece între tine și Dumnezeu după ce se dărâmă zidul de păcat care te desparte de El. Te duci fără teamă în prezența lui Dumnezeu pentru că Isus ți-a câștigat prietenia.
Înainte de a deveni creștini, ne răzvrătim, urâm regulile, căutăm scuze pentru păcat și ne este teamă de moartea veșnică – pedeapsa finală. După ce Îl acceptăm pe Isus ca Domn și Mântuitor, învățăm prietenia, încrederea, iertarea și suntem deschiși la a ne schimba. Așteptăm cu nerăbdare veșnicia în ceruri cu Dumnezeu, Prietenul nostru cel mai bun.
Să nu îți fie teamă să te duci la Dumnezeu. Ușa Lui este întotdeauna deschisă. Isus a deschis-o cu sângele Lui.
Prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt. Evrei 10:19

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro