Blestem sau Binecuvântare

„Pentru că oricine va vrea să-şi scape viața o va pierde, dar oricine îşi va pierde viața pentru Mine o va câștiga” (Matei 16:25)
Demult, într-un sat din nordul Chinei, trăia un om care avea un cal minunat. Aşa frumos era calul său, că oamenii veneau de la mari depărtări doar să-l admire.
Îi spuneau mereu ce binecuvântat este că-l are.
– Se prea poate, răspundea el, dar ceea ce pare o binecuvântare poate fi un blestem și ce pare un blestem poate fi o binecuvântare.
Într-o zi, calul a fugit. Câteva săptămâni mai târziu, calul s-a întors. Și nu era singur. Îl urmau 21 de cai sălbatici. Vecinii veniră să-l felicite pentru norocul ce dăduse peste el.
– Cu adevărat, ești binecuvântat!
– Se prea poate, dar ceea ce pare o binecuvântare poate fi și un blestem.
Imediat după aceea, fiul său a încercat să călărească unul dintre caii sălbatici. Calul l-a azvârlit cât colo, iar acesta și-a rupt piciorul. Din nou sosiră vecinii, de data aceasta să-i spună ce rău le pare. Cu siguranță că trebuie să fi fost blestemat în vreun fel.
– Se prea poate, a răspuns el, dar ceea ce pare a fi un blestem poate fi și o binecuvântare.
O săptămână mai târziu, regele ținutului trecu prin sat, luând pe fiecare tânăr apt de luptă la război. Doar fiul omului nostru a fost lăsat, datorită piciorului său rupt. „Ce pare a fi o binecuvântare poate fi un blestem, iar ce pare un blestem, poate fi o binecuvântare.”
În fiecare zi trebuie să alegem, să decidem.
Să facem binele sau răul? Uneori răul pare a fi binecuvântare, iar binele blestem.
Ce facem, de exemplu când greșim și vrem ca părintele să nu afle? Suntem înclinați să mințim. De ce? Pentru că în acele momente minciuna ni se pare a fi o binecuvântare.
Așa a crezut și apostolul Petru când se afla în curtea marelui preot, la judecata Domnului Isus. Dar curând și-a dat seama că ceea ce i s-a părut o binecuvântare, a fost blestem pentru sufletul său. Apoi s-a dus în Grădina Ghetsimani și a plâns cu amar.
Rugăciune: Doamne, dă-mi discernământ prin Duhul Sfânt, să înțeleg binele care pare rău și răul care pare bine! Amin.
Lazăr Andrei Valentin, Pastor – Conferința Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro