Nu departe de Deşertul Namib, despre care aminteam şi miercurea trecută, se află Deşertul Kalahari. Populaţia locală, înrudită de aproape cu vânătorii san, numesc deşertul „Kgalagadi”, adică „sălbăticie”. Chiar dacă noi, europenii, îl vedem lipsit de viaţă, acesta este de fapt populat cu 46 de specii de mamifere mai mari decât un şacal.
În ciuda aridităţii sale, în urmă cu un secol deşertul era traversat de turme de gazele sud-africane cu efective estimate între 50.000 şi câteva milioane de exemplare, numărul oscilând în funcţie de cantitatea de precipitaţii din acel an. O turmă se putea întinde pe o suprafaţă de 210 km, cu un front de 21 km, şi putea distruge terenurile fermierilor, călcând în picioare oameni, animale, practic orice îi stătea în cale.
Populaţia locală, celebrii boşimani, sunt probabil cei mai devotaţi ecologişti de pe planetă. Astăzi mai sunt doar 55.000 de boşimani, dintre care mai puţin de 2000 trăiesc exclusiv din vânătoare sau din culegerea plantelor. Ei cred că dacă nu tratează natura cu respect riscă să stârnească mânia Fiinţei Supreme. De aceea, vânează şi culeg exact atât cât le trebuie pentru a supravieţui. Orice copil boşiman cunoaşte şi deosebeşte cele peste 200 de plante diferite. Atunci când sunt nevoiţi să vâneze un animal, boşimanii folosesc sarbacane – nişte tuburi mici, prin care suflă cu gura mici săgeţi ce conţin o neurotoxină ce paralizează animalul. Întrucât neurotoxina nu este otrăvitoare, carnea poate fi consumată fără a-l otrăvi pe cel care o consumă. Înainte de a sacrifica animalele vânate, boşimanii îşi cer iertare de la ele pentru că sunt nevoiţi să le mănânce.
Atunci când am ascultat relatările despre boşimani povestite de misionarul român Sebastian Ţârţârău, primul gând care mi-a venit a fost: „Ăştia da exploratori!”. Sebastian a fost cel care le-a împărtăşit acestora vestea bună, descoperindu-le faptul că Isus este Creatorul şi Mântuitorul întregii lumi.
Putem învăţa atât de multe de la boşimani! Dar oare ei de unde ştiu atâtea lucruri minunate despre natură? Cu siguranţă, tot Dumnezeu este cel care le-a descoperit asta, După ce l-a creat pe om, El l-a pus stăpân peste toate vieţuitoarele. Este omul un stăpân bun sau un stăpân rău? Poate oare exploratorul să conlucreze cu Domnul în acest sens?
Apoi Dumnezeu a zis:
„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: ”Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Geneza 1: 26-28
Remus Ciutan, Director Exploratori, Conferința Transilvania Sud