Bunătatea

Devoțional zilnic 27 iunie 2019

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci deptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumezeul tău?” Mica 6:8

Nimic nu este mai bine decât să-ți arate Dumnezeu ce trebuie să faci și nimic nu este mai frumos decât să faci din toată inima ta și cu toată puterea ta ce spune El!

Vecina de sub noi, de la etajul 1, era o femeie singură, în vârstă de 75 de ani, simpatică și îngrijită, dar era tare nemulțumită de noi. Motivul: copiii, gălăgia, totul. Tot blocul știa asa. Într-o zi, însă, mama a cumpărat un buchet mare de flori și după ce a lăsat bagajele acasă, m-a luat pe mine și pe Gigel, frățiorul meu mai mic, de 3 ani, să mergem la „baba cloanța”. Cu greu am ajuns în fața ușii ei. Mama i-a dat buchetul cu flori lui Gigel și a sunat la ușă. Îmi imaginam că va fi rău, că va ieși călare pe o mătură, că … Ușa s-a deschis și, după un moment de liniște, Gigel zice: ”Na!”, întinzând buchetul de flori, la care a adăugat, generos, un zâmbet larg și ochii mari. Mama a adăugat: “Sunt pentru dumneavoastră, doamnă Doina! Vă rugam să ne iertați pentru deranjul zilnic”. Femeia a început să plângă. Gigel s-a ascuns în poala mamei, apoi femeia,  zâmbind, s-a aplecat și l-a sărutat pe frățiorul meu zicând:”N-am mai primit flori de 5 ani. Știți, uneori sunt atât de singură. Vă mulțumesc!” De atunci nu am mai avut probleme cu ea.  

Asemănarea cu Dumnezeu stă în bunătate. Fii bun cu semenii tăi!

Asanache Eniko – Masterghid

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro