Canaanul împărțit la 11

Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi. 1 Petru 5:7
Drumul până în Canaan a fost foarte lung, atât de lung încât doar doi oameni dintre cei plecați din Egipt au ajuns până acolo. Când în sfârșit au pășit în țara promisă, israeliții au avut de luptat pentru cucerirea teritoriului. Este destul de interesant faptul de a lupta pentru un lucru dăruit și promis! Dar această luptă avea mai multe scopuri. Deși putea elibera încă dinainte toată țara, Dumnezeu nu a făcut acest lucru dintr-un motiv: dacă ar fi găsit totul pregătit și ar fi ocupat locul fără niciun efort, israeliții ar fi considerat că îl și pot părăsi foarte ușor, la prima ocazie. De obicei, ceea ce ne costă puțin sau nimic are o valoare foarte mică în ochii noștri. Dacă ar fi primit fără niciun efort totul, ar fi subevaluat darul. Mai era încă un motiv: luptând pentru cucerire, ei aveau de învățat alte două lecții – să colaboreze unii cu alții și să se încreadă în puterea lui Dumnezeu. Practic, ei nu erau și nu trebuiau să fie în pericol, ci doar să fie uniți și încrezători în Domnul lor. Dacă ei învățau și respectau lecția ascultării, Conducătorul divin îi ducea la locul pregătit. O surpriză interesantă a fost aceea că lista cu teritoriile pentru împărțit cuprindea doar unsprezece teritorii, și nu douăsprezece, câte seminții erau. Și mai interesant e faptul că nimeni nu s-a revoltat, ci toți au primit planul stabilit de Dumnezeu prin Iosua. Unsprezece seminții luptau și primeau câte un teritoriu, pe care apoi îl împărțeau pe familii, iar o seminție, a lui Levi, primea o altfel de moștenire. Lucrarea de preoție, care simboliza lucrarea de salvare și sacrificiul Mântuitorului, a fost încredințată copiilor lui Levi, iar acest lucru, deși la prima vedere părea o pierdere, era considerat o mare onoare. Leviții erau foarte respectați în mijlocul poporului și erau o binecuvântare și o protecție acolo unde locuiau. Ei reprezentau într-un fel prezența lui Dumnezeu în localitățile lui Israel. Iată așadar că există moșteniri și mai importante decât cea materială.
De gândit astăzi:
Când Dumnezeu nu Se grăbește să ne ofere lucruri materiale sau beneficii sociale, trebuie să privim mai atent și vom descoperi că moștenirea pe care ne-a repartizat-o nouă este cu mult mai importantă și mai onorantă decât un simplu salariu consistent sau o locuință foarte luxoasă. Cine se încrede în El va avea de stăpânit un teritoriu mult mai interesant și mai important.