Ţi s-a întâmplat vreodată să te urmărească pe internet reclame la robotul ăla de bucătărie pe care l-ai văzut pe Amazon? Sau la rochia pe care ai văzut-o pe zara.com, dar ai hotărât totuși să nu o cumperi? E puţin înfricoșător când te gândești că undeva se înregistrează până și deciziile pe care nu le iei. Dar ce să mai spunem când toate aceste mici bucăţele de informaţii din viaţa ta sunt folosite pentru a te manipula să iei dezicii cruciale, în timp ce tu crezi că în continuare alegi liber?
A trecut mai bine de un an de când auzim că rușii l-au făcut pe Donald Trump președinte în America. Nici până acum nu am aflat exact cum s-a întâmplat asta, ancheta în acest caz fiind în plină desfășurare. Însă, informaţiile ies ușor, ușor la iveală. În toamna anului trecut, de exemplu, Facebook a recunoscut cu mari întârzieri că peste 120 de milioane de americani au fost expuși unor mai bine de 80.000 de postări, de pe 120 de conturi false rusești. Expunerea este gravă dacă ne gândim că 126 de milioane de oameni este echivalentul a jumătate din numărul americanilor cu drept de vot. Reprezentanţii Facebook au pus însă altfel problema în faţa comisiilor de anchetă din Congres. Estimarea lor este că pe o perioadă de doi ani de zile, cei aproximativ 126 de milioane de americani s-ar putea să fi văzut câte o singură postare fiecare, ceea ce echivalează cu 0.004% din conţinutul de news feed pentru acea perioadă. Cred de crezut că atâta lucru a schimbat comportamentul de vot al celor expuși.
Dar nu a fost doar atât. Mai târziu am mai aflat că 10 milioane de americani au văzut pe Facebook reclame politice în valoare de 100.000 de dolari, plătiţi în ruble rusești de către o companie de IT din Rusia. Reclamele promovau mesaje politice și sociale care incitau la controverse și dezbinări, în special pe tema imigraţiei și a problemelor de rasă. Reclamele, care promovau 470 de pagini și conturi de Facebook false, s-au răspândit în perioada iunie 2015- mai 2017. Aproape 3.000 dintre ele au fost predate comisiilor de anchetă ale Congresului, reprezentanţii Facebook admiţând că trebuie să facă propriile investigaţii pentru a înţelege foarte clar „cum au fost abuzate serviciile noastre”.
Mai trec șase luni de zile și nu suntem mai aproape de a înţelege cât de eficientă a fost de fapt propanga rusească pentru victoria lui Donald Trump. Nici Facebook nu dă semne că ar fi înţeles foarte bine potenţialul platformei de a fi folosită în scopuri infame. Abia ne dăm seama că încă suntem departe de a avea o imagine completă asupra „jafului de minţi” de la alegeri. Bucăţi de puzzle continuă să iasă la iveală. Cea mai recentă poartă numele companiei Cambridge Analytica.
Dacă vă sună cunoscut este pentru că imediat după Brexit s-a vehiculat că Steve Bannon, care era pe atunci mâna dreaptă a viitorului președinte Trump, îi ajută în campanie și pe politicienii pro-Brexit prin firma Cambridge Analytica, al cărui vicepreședinte era. Știrea nu a avut tracţiune atunci și a dispărut rapid. Acum însă, după mai mult de un an de strâns dovezi de către jurnaliștii The Guardian și The Observer, compania a devenit un element cheie al investigaţiilor de ambele părţi ale Atlanticului, un om din interior devenit informator prezentând dovezi care arată cum a reușit compania să folosească ilegal informaţii de pe Facebook pentru a crea profile pentru mai bine de 50 de milioane de utilizatori, cărora le-a trimis apoi reclame personalizate pentru a le manipula intenţiile de vot.
Povestea este foarte complicată și seamănă mai degrabă cu un scenariu de film tip Ocean’s Eleven, în care persoane din diverse arii de activitate își pun la bătaie talentele, interesele, relaţiile sau banii pentru a pregăti jaful secolului. Doar că aici nu vorbim de pagube financiare, ci de furtul de minţi omenești, cu pagube morale care se întind la nivel global. Iată deci, actorii:
Compania-mamă, SCL Elections
Filmul Wag the Dog (Înscenarea) a bătut realitatea. Realizată în 1997, această satiră politică spune povestea unui scandal sexual prezidenţial și a urmărilor sale. După ce președintele american este prins cu mâţa în sac, angajează un producător de filme de la Hollywood pentru a crea un război fals în care președintele să aducă un erou de război acasă, ca metodă de a-și crește la loc popularitatea. Doi ani mai târziu, republicanii americani aveau să îl acuze pe președintele Clinton că încearcă să distragă atenţia publicului de la scandalul cu Monica Lewinski, lansând un atac aerian asupra taberelor Al-Qaida din Afganistan. Ceea ce demonstrează că ficţiunea nu este niciodată prea departe de realitate.
Astăzi, un înalt demnitar pus într-o situaţie similară nu ar mai angaja un producător de la Hollywood, căci existe firme specializate în acest tip de „consultanţă”. SCL Elections, compania care a creat și iniţial a condus Cambridge Analytica, cu filiale separate în America și Marea Britanie, este acest tip de companie. Însă metodele de obţinere a diverselor obiective politice sunt departe de înscenări cinematografice. Teoretic, compania se specializează pe „operaţiuni psihologice” în domeniul apărării naţionale și al alegerilor politice, prin care schimbă părerile oamenilor nu prin persuadare, ci prin „dominare informaţională”, adică un set de tehnici care includ dezinformarea prin împrăștierea zvonurilor și a știrilor false, scrie The Guardian. Pe scurt, se ocupă cu războaie informaţionale în campanii politice, după cum ar fi spus un veteran strateg republican. SCL Elections are la activ mai mult de 200 alegeri în toată lumea, în special în democraţiile subdezvoltate.
Practic însă, tehnicile nu se opresc aici. Alexandr Nix, CEO al SCL Elections și al Cambridge Analytica UK, a fost înregistrat fălindu-se cu capacitatea firmei sale de a obţine lucruri prin șantaj, ori plătind prostituate să seducă adversari politici pe care apoi să îi șantajeze cu înregistrările video, ori plătind alte personaje să le ofere mită pentru diverse servicii, în timp ce erau înregistraţi etc. Nix a mai spus că folosește foști spioni din Marea Britanie și Israel, și că în general, compania este foarte atentă să își acopere urmele, încheind contracte sub nume diferite, trimiţând oameni în alte ţări sub pretextul unor proiecte de cercetare false, sau pur și simplu cu vize de turiști. Nix s-a mai lăudat că într-un „proiect” recent, în estul Europei, compania a trimis o echipă, dar nimeni nu a știut unde sunt, „i-am băgat pe furiș, și-au făcut treaba, i-am scos pe furiș”, a spus el, în timp ce era înregistrat pe ascuns de jurnaliștii Channel 4. Cambridge Analytica a negat afirmaţiile, iar Nix a declarat că a glumit de dragul discuţiei și că doar încerca să îl determine pe „client” să accepte oferta.
Cambridge Analytica practic face ce face și compania mamă, folosindu-se de „big data”. Conform descrierilor de pe site, compania analizează milioane de informaţii pentru a identifica care sunt votanţii cei mai influenţabili și care sunt temele lor de interes, pentru ca apoi să le trimită mesaje care să îi convingă să treacă la acţiune. Doar că așa cum spun cei din interior, datele cu care lucrează compania nu sunt obţinute neapărat legal. Compania a lucrat la campanii politice în ţări precum Kenya, Columbia și India, dar și pentru trei candidaţi ai Partidului Republican din SUA, inclusiv pentru Donald Trump. De fapt, SCL Elections a înfiinţat Cambridge Analytica cu o donaţie de 15 milioane de dolari din partea lui Robert Mercer, un magnat american susţinător al lui Donald Trump, la sugestia lui Steve Bannon, care a condus ultima fază din campania politică a viitorului președinte, urmând apoi să devină consilierul său de top. Mercer mai finanţase înainte și site-ul de știri de extremă dreapta Breitbart, condus tot de Bannon.
Informatorul machiavelic, Cristopher Wylie
Christopher Wylie are o plăcere aparte să se refere la sine – „Eu am construit unealta de război psihologic a lui Steve Bannon”; „Dacă nu aș fi fost eu, Cambridge Analytica nu ar fi existat”. Nu poţi să îţi dai seama dacă divulgările sale pot fi puse pe seama unui regret de ultim moment pentru ce a făcut, sau dacă este o metodă prin care un puști de 27 de ani, roz în cap, homosexual, care a renunţat la școală încă din liceu unde fusese abuzat, poate să se facă remarcat în lumea întreagă ca unul dintre cei mai mari manipulatori politici, dar totodată trecându-se pe lista celor mai importanţi informatori, de tipul Edward Snowden sau Jullian Assange. El ar fi omul care l-a făcut pe Trump președinte și poate fi omul care să îl dea jos pe Donald Trump cu dezvăluirile sale. Iată o realizare pe care să o ţii minte din partea cuiva care nu e exclus să se fi vopsit în cap tocmai pentru a fi memorabil. Până și foștii săi colegi, care au o impresie bună despre el îl caracterizează drept „machiavelic”.
Wylie a crescut în Canada și ca adolescent a fost diagnosticat cu ADHD și dislexie. La 16 ani a părăsit școala fără nicio calificare. Cu toate astea, un an mai târziu lucra în politică, pentru liderul opoziţiei. La 18 ani învăţa totul despre „big data” de la echipa lui Barack Omaba, urmând să introducă noţiunile în Canada pentru Partidul Liberal. La 19 ani a învăţaţ singur programare, iar la 20 de ani a plecat să studieze drept la London School of Economics. „Este unul dintre cei mai deștepţi oameni pe care o să-i întâlnești”, a declarat și un politician cu experienţă despre el. Cel puţin unii dintre editorii The Guardian par să fi căzut și ei în admiraţie pentru Wylie, descris ca imposibil de inteligent și captivant și imposibil de tânăr pentru ca la 24 de ani să fi provocat răsturnarea politică din 2016. Lipsa de scrupule de care a dat dovadă este cumva anulată de dezvăluirile sale recente, care explică în parte ce s-a întâmplat în 2016.
Conexiunea lui Wylie către SCL Elections s-a făcut prin prisma locului de muncă. Din 2012, Wylie lucra pentru Democraţii Liberali din Londra, fiind totodată student. Alexander Nix l-a momit cu o ofertă de nerefuzat – director de cercetare peste tot grupul SCL – „Îţi vom da libertate maximă să experimentezi. Vino și testează-ţi toate ideile nebune”. Wylie descoperise o lucrare știinţifică care arăta că trătăturile de personalitate pot să fie un precursor pentru un anume comportament politic. Wylie voia să cuantifice aceste trăsături din profiluri de Facebook, să folosească informaţiile pentru a crea profiluri psihologice și politice complexe, pe care apoi să le bombardeze cu reclame politice gândite pentru aceste profiluri.
Steve Bannon a crezut în planul său, ceea ce a dus în final la înfiinţarea Cambrige Analytica. „Bannon credea că politica derivă din cultură, așa că pentru a schimba politica trebuie să schimbi cultura”, spune Wylie. Ca să își demonstreze teoria, aveau nevoie de informaţii, foarte multe informaţii. De fapt, toată povestea stă în acest punct – cum a făcut Cambridge Analytica rost de informaţii?
Cercetătorul mercenar, Aleksandr Kogan
În 2013, cercetătorii Michal Kosinski, David Stillwell și Thore Graepel au publicat o cercetare în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, în care arătau că și doar câteva like-uri de pe Facebook pot forma o bază solidă pentru alcătuirea unor profiluri de caracte complexe. Cercetătorii și-au dat seama de potenţialul negativ al studiului și au tras semnale de alarmă în ce privește securitatea acestor date. „Predictibilitatea atributelor individuale din arhive digitale poate avea implicaţii negative serioase, pentru că este o acţiune care poate fi aplicată în masă unui mare număr de oameni fără ca ei să știe sau să își fi dat acordul”, au spus ei. Astfel, orice companie comercială sau instituţie guvernamentală poate folosi un software care poate specula lucruri despre tine, precum orientarea sexuală și înclinaţia politică, fără ca tu să le fi făcut publice.
Cambridge Ananlytica a negociat cu Michal Kosinski să folosească aplicaţia dezvoltată de cercetători pentru lucrarea de știinţă, împreună cu baza de date obţinută, dar în final negocierile au eșuat. Atunci, un alt psiholog de la Universitatea Cambridge, Aleksandr Kogan, s-a oferit să facă ceva considerat lipsit de colegialitate și neetic, și anume să replice studiul și să genereze propria bază de date. Astfel, Kogan a dezvoltat o aplicaţie care era de fapt un test de personalitate pentru care participanţii primeau câţiva dolari. Reclame la aplicaţie au apărut pe Mechanical Turk și Qualtrics, două site-uri ale Amazon, iar la final aplicaţia cerea participanţilor să permită accesul la profilele lor de Facebook, un lucru absolut obișnuit pentru aplicaţiile din ziua de azi. Doar că Kogan a accesat și profilele prietenilor celor care au făcut testul de personalitate, care erau în jur de 320.000 de persoane care trebuiau să aibă drept de vot în America pentru a participa la test. Astfel, în doar câteva săptămâni, Kogan avea profilele a milioane de oameni
Protocoalele de securitatea ale Facebook au descoperit copierea masivă de date, dar Kogan a dat asigurări că datele vor fi folosite în scop academic, ceea ce Facebook permite. Compania nu permite însă ca aceste date să fie folosite în scop comercial sau ca ele să fie vândute către o terţă parte. Totodată, The Guardian scrie că Kogan ar fi încălcat și legea britanică care nu permite folosirea sau vânzarea datelor personale fără aprobare. Kogan susţine în continuare că tot ce a făcut este legal și că a avut o „relaţie profesională apropiată” cu Facebook.Reprezentanţii reţelei de socializare spun că au fost înșelaţi de Kogan, „care a obţinut acces la informaţii de o formă legitimă, prin canalele necesare, dar care apoi nu a mai ţinut cont de regulile noastre”. Este important să înţelegem că psihologul nu a avut niciodată acces la datele companiei, ci la datele utilizatorilor pe care compania își ia angajament să le protejeze.
Cu aceste date, Kogan a realizat profiluri pentru un număr de 50 de milioane de votanţi americani, identificând trăsături de personalitate și posibile căi de persuadare politică, pentru ca apoi să croiască mesaje politice „personalizate”. Cambridge Analytica a cheltuit un milion de dolari pentru această bază de date.
Conexiunea cu Rusia
Pe lângă faptul că Kogan este și profesor asociat la Universitatea din Pertersburg și că a primit granturi din partea guvernului rus pentru a studia tema „Stres și sănătătate psihologică în reţelele de socializare”, Cristopher Wylie are documente care atestă faptul că a explicat „mecanismele de microtargetare comportamentală în contextul alegerilor” inclusiv directorului companiei petroliere rusești Lukoil, Vagit Alekperov, fost ministru și un cunoscut apropiat al președintelui Putin.
Wylie recunoaște acum că nu a înţeles prezentarea pe care au făcut-o – „De ce ar fi interesată o companie petrolieră rusească să ţintească votanţii americani cu informaţii?” Prima dată Lukoil a intrat în contact cu Cambridge Analytica pentru departamentul lor comercial, însă într-un email Alexandr Nix i-a comunicat lui Wylie că au fost rugaţi să facă prezentarea cu aplicare politică. Până la urmă, relaţia cu Lukoil pare să se fi întrerupt după aceast eveniment, Nix declarând în faţa comisiilor de anchetă că nu a lucrat niciodată cu o companie sau organizaţie rusească. Însă, ce arată documentele lui Wylie este că în 2014, una dintre cele mai mari companii rusești, al cărui CEO este un element de influenţă în Europa de ani de zile, a fost complet informată pe subiectele: Facebook, microtargetare, date, și aplicaţii concrete în campanii politice.
Urmări
Cambridge Analytica neagă orice fel de acuzaţii. Despre declaraţiile lui Nix cu privire la metode de șantaj practicate de companie reprezentanţii companiei au spus că sunt neadevărate și probabil a fost o glumă scoasă din context de către jurnaliști. În scandalul cu Kogan a negat orice responsabilitate, spunând că în contractul încheiat cu compania lui Kogan se stipulează că cercetătorul trebuie să obţină aprobările necesare pentru colectarea datelor, și că, în final, compania nu a avut niciun motiv să se îndoiască că nu le-ar fi obţinut. „Când a devenit clar că datele obţinute nu respectau termenii impuși de Facebook, Cambridge Analytica a șters toate datele provenite de la Kogan”, mai spun reprezentanţii companiei. Și Wylie, care a plecat din companie în 2014 spune că a șters datele pe care le avea el, dar că în continuare acestea ar exista fiindcă s-au făcut multiple copii, iar „Facebook nu a făcut niciun efort să le recupereze”. Și Wylie pretinde că nu a avut niciodată îndoieli cu privire la legalitatea experimentului său și cooperează deplin cu organele de anchetă. În ce îl privește pe Donald Trump, compania recunoaște că a lucrat pentru campania sa, dar pretinde că a folosit datele pe care le avea deja Partidului Republican, nu pe cele obţinute de la Kogan.
În Marea Britanie, Cambridge Analytica este investigată de două comisii parlamentare separate, una care se focusează pe folosirea ilegală a datelor, iar alta care se focusează pe rolul jucat de companie în referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE. În Statele Unite, au fost cerute emailuri din partea companiei ca parte a investigaţiei în derulare privind imixtiunea rușilor în alegerile din 2016. Iar după dezvăluirile lui Wylie și Comisia pentru Comerţ a deschis o anchetă privind comercializarea datelor obţinute de Kogan.
Din toată această poveste, cei de la Facebook au ieșit cei mai șifonaţi, deși practic compania a fost și ea o victimă a strategiilor puse în practică de Cambridge Analytica. Acţiunile Facebook de pe Wall Street au scăzut cu aproximativ 5 %, ceea ce înseamnă o pierdere de aproximativ 25 de miliarde de dolari. Însă, trebuie să ţinem cont că de mai mult timp există un dinte împotriva companiei, dar și a altor giganţi IT pe care statul vrea să îi regularizare. Reprezentanţii Facebook s-au prezentat și ei în faţa comisiilor de investigaţie și se pare că după aceste dezvăluiri, vor fi rechemaţi să ofere mai multe explicaţii, de ambele părţi ale Atlanticului. Deși compania și-a mai înăsprit politicile privind siguranţa datelor în ultimii ani, este clar că aceste eforturi nu au fost îndeajuns. Wylie a fost contactat foarte târziu de Facebook când i s-a cerut să șteargă datele, și compania nu a mai revenit niciodată la el să se asigure că așa s-a întâmplat. Ca să nu mai spunem că reprezentanţii companiei știau din 2015 despre acest incident și nu și-au antenţionat nici până acum utilizatorii.
Dar problema și mai gravă este că acest incident putea fi prevenit. Sandy Parakilas, managerul care s-a ocupat cu astfel de breșe în reţeaua de socializare între 2011 și 2012 spune că și-a avertizat serios superiorii că politicile laxe privind securitatea datelor fac posibilă o asemenea breșă. Parakilas spune că termenii de serviciu și setările erau greu de înţeles și citit de către utilizatori, și că compania nu a folosit niciodată mecanismele pe care le avea la dispoziţie pentru a afla ce se întâmplă cu datele care pleacă din serverele lor, cum ar fi fost auditul extern. În schimb, compania a stat în bună-voinţa altora să nu le încalce politicile.
Alţii scot în evidenţă faptul că reţeaua de socializare nu are un interes real să apere datele utilizatorilor. Până la urmă, valorea de piaţă a Facebook derivă direct din faptul că este o platformă care permită microtargetarea, lucru care face publicitatea mult mai eficientă și ieftină. Din acest motiv, sunt tot mai multe voci, precum cea a senatorului Mark Warner, care spune că este neapărat nevoie de regularizarea publicităţii pe internet, care în momentul de faţă este ca „Vestul Sălbatic”. „Fie că permiţi rușilor să cumpere reclame politice, fie că permiţi microtargetare extensivă pe baza unor date obţinute ilegal, este evident că fără intervenţie această piaţă va fi în continuare supusă decepţiilor și a lipsei de transparenţă”, spune senatorul. De aceeași părere este și părintele internetului, Tim Berners-Lee, care avertizează că la 29 de ani de la inventarea „www”, sistemul eșuează odată cu proliferearea știrilor false, a propagandei, a efectului de polarizare din reţelele sociale, și cere regularizarea marilor companii IT care practic conduc astăzi internetul.
Până să se ajungă acolo, de pe 25 mai o nouă lege va înclina balanţa în favoarea consumatorilor europeni din cele 28 ţări membre UE. Legea Generală de Protecţie a Datelor este gândită ca utilizatorii să cunoască, să înţeleagă și să decidă dacă își dau acordul cu privire la colectarea datelor lor. Legea se aplică tuturor site-urilor și aplicaţiilor care strâng date, astfel încât acestea vor fi obligate să șteargă poze pe care un utilizator le-a publicat când era minor, dacă acesta cere, dar și să anunţe motoarele de căutare și alte site-uri care au folosit pozele să facă la fel. Acesta este doar un exemplu de aplicabilitate a noii legi. Un alt exemplu este că serviciile tip Uber nu vor mai avea voie să ceară detalii despre rasa clientului, colectarea datelor „sensibile”, precum rasă, religie, afiliere politică sau orientare sexuală, fiind mult restricţionată. Legea este gândită să protejeze cetăţenii europeni, chiar dacă datele sunt procesate în afara UE. Ceea ce înseamnă că este posibil ca această lege să bată foarte departe și să aibă impact chiar asupra industriei de publicitate, care va trebui să devină foarte transparentă, scrie Wired. Acxiom, un broker de date care oferă informaţii despre 700 de milioane de oameni va trebui să facă astfel încât consumatorii să poată vedea ce informaţii au despre ei și chiar să le poată corecta, de exemplu. Această lege încearcă să ofere consumatorilor controlul asupra propriilor date și este legea care „va da tonul în ce privește protecţia datelor la nivel global, în următorii zece ani”, consideră Sheila Colclasure, șefa departamentului de etică a datelor, din Acxiom.