Ceasul al doisprezecelea

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:9
Dacă ceasul al unsprezecelea reprezintă ultima șansă, cel de-al doisprezecelea înseamnă punct final. De aici înainte, lucrurile, situația nu se mai schimbă. Folosim uneori expresia „în al doisprezecelea ceas” cu sensul de „atât de târziu”. Este interesant faptul că, în accepțiunea oamenilor, această expresie se referă la ceva imposibil de schimbat, însă, în limbajul harului lui Dumnezeu, ea înseamnă de multe ori o prelungire a harului, a răbdării Lui.
Omul obișnuiește, mai ales când e vorba de alții, să tragă linie și să decidă definitiv. Pentru Dumnezeu, care a plătit cu sânge, nu limita, ci salvarea omului este importantă. Așa se explică de ce Domnul Isus încă nu a venit să pună capăt istoriei; El încă mai speră și așteaptă ca măcar încă unul să se întoarcă la pocăință.
Acolo unde răbdarea și viziunea omului declară punctul de finiș, pentru Dumnezeu este încă loc de speranță. Dacă pentru fratele cel mare din parabolă plecarea de acasă a fiului risipitor era sfârșitul, limita de la care nu mai aștepta nimic bun de la el, pentru tatăl acestuia, abia atunci începeau speranța și așteptarea. Din fericire, fiul risipitor nu a lăsat și al doisprezecelea ceas să treacă nefolosit.
Pentru Tatăl nostru sunt importante timpul și respectarea programului Său, însă cel mai important este ca noi să ne întoarcem, chiar și în al doisprezecelea ceas, de pe căile rătăcirilor noastre. Se va comporta cu iubire ca în parabolă; El știe că, dacă ne întoarcem atât de târziu, sigur am trecut prin experiențe umilitoare și murdare; El știe că am decăzut și că nu ne mai simțim vrednici de familia Lui. De aceea ne va ieși în întâmpinare cu haina Lui curată.
De gândit astăzi:
Oriunde ai fi căzut, oricât de departe ai fi, gândește-te la așteptarea și la bunătatea Tatălui tău, care a pregătit deja harul cu care vrea să te acopere și să te primească înapoi. Nu sta pe gânduri, încă mai poți folosi ceasul al doisprezecelea! Pentru El, încă mai este posibil să te ierte și să te primească acasă.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro