Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! – Psalmii 42:1
Norma Jeane Mortenson (mai târziu botezată ca Norma Jeane Baker) s-a născut în Los Angeles, California, pe 1 iunie 1926. Din nefericire a fost abandonată de mama ei biologică, crescuse fără să ştie cine e tatăl ei şi mai târziu a fost trimisă în plasament la nişte părinţi care aveau probleme mentale. Norma şi-a petrecut mare parte din copilăria ei într-un orfelinat şi în plasament la mai multe familii. Unii autori cred că ea a fost victima abuzului sexual încă din copilărie. La doar 16 ani s-a căsătorit cu James Dougherty, care a mers să lupte în al Doilea Război Mondial. Astfel de traume suferite în copilărie şi tulburările din viaţa ei au lăsat urme de neuitat asupra personalităţii ei.
Se spune că fotograful documentar David Conover a fost cel care a descoperit-o pe Norma ca model şi Bent Lyon a organizat o preselecţie pentru ea la 20th Century Fox. La 20 de ani a primit numele „Marilyn Monroe” – „Marilyn” după actriţa Marilyn Miller şi „Monroe”, numele de fată al mamei ei biologice. De-a lungul anilor, Marilyn Monroe şi-a construit o carieră de succes ca sex simbol şi star de cinema la Hollywood.
Dar în dimineaţa zilei de 5 august 1962, a fost găsită moartă în casa ei din Los Angeles, probabil din cauza unei supradoze de droguri. Fie că este adevărat sau nu, viaţa lui Monroe a confirmat realitatea de netăgăduit că frumuseţea fizică şi succesul public nu ne pot împlini cele mai profunde nevoi emoţionale şi existenţiale ale noastre. În jurul anului 1951, Monroe scria în jurnalul ei: „Singură!!! Sunt singură – întotdeauna sunt singură, indiferent de situaţie.”
În poezia „Secret Evil” (Mal Secreto), Raimundo Correia spunea că dacă am putea vedea prin masca feţei „durerea care zămisleşte în sufletul omului şi distruge toate visele”, poate „atât de mulţi oameni care acum ne produc invidie, atunci ne-ar stârni mila!” Adevărul este că multe inimi sângerează din cauza rănilor morale şi sociale care refuză să se vindece.
În prefaţa cărţii lui Ellen White, Hristos Lumina lumii (p. 17), se vorbeşte despre „năzuinţele inexprimabile” ale fiecărei inimi care nu pot fi „satisfăcute de plăceri, avuţie, pace, faimă sau putere”. Aceste năzuinţe vin de la Dumnezeu ca să ne conducă la Isus Hristos, singurul care poate da sens vieţii noastre. Dacă trecutul tău încă doare, dacă prezentul este şubred şi viitorul nesigur, predă-ţi viaţa lui Isus şi permite-I să îţi ia toate poverile.