Chibzuinţă va veghea asupra ta, priceperea te va păzi. (Proverbele 2:11)
Dă mărturie despre credinţa ta prin cuvintele tale alese, printr-o rămânere statornică de partea binelui, prin corectitudine, prin evlavia ta fierbinte, fiind hotărât ca Domnul să ocupe tronul din templul sufletului tău! Depune-ţi fără rezervă la picioarele Sale talentele pe care le ai pentru a fi folosite în serviciul Său! (…) Fă legea vieţii tale din hotărârea de a-l da onoare lui Dumnezeu, hotărâre de la care să nu te întoarcă nicio ispită şi niciun interes secundar! (Youth’s Instructor, 2 februarie 1893)
În acest veac grăbit, întunecat de corupţie, nu eşti în siguranţă decât dacă eşti apărat. Virtutea şi modestia sunt atât de rare! Apelez la voi, ca urmaşi ai Domnului Hristos, să faceţi o înaltă mărturisire de credinţă, păstrând nepreţuita podoabă a modestiei! Aceasta vă apără virtutea. (Îndrumarea copilului, p. 417)
Sfinţenia inimii nu va duce niciodată la acţiuni necurate. (…) Adevărul de origine cerească nu îl degradează niciodată pe cel care îl primeşte, niciodată nu-l conduce nici chiar la cea mai mică familiaritate necuvenită, ci, dimpotrivă, îl sfinţeşte pe cel credincios, îi rafinează gustul, îl înalţă, îl înnobilează şi îl aduce într-o strânsă comuniune cu Isus. El îl face să respecte porunca apostolului Pavel de a se abţine de la orice ar putea avea o aparenţă rea, ca nu cumva „binele vostru să fie vorbit de rău” (Romani 14:16).
Acesta este un subiect căruia trebuie să îi acordăm atenţie. Trebuie să ne ferim de păcatele acestui veac degenerat. Trebuie să stăm departe de orice ar putea da impresia unei familiarităţi nepotrivite. Dumnezeu condamnă acest lucru. Este un teren interzis, pe care este nesigur să punem piciorul. Fiecare cuvânt şi fiecare acţiune trebuie să tindă să înalţe, să rafineze şi să înnobileze caracterul. (Mărturii, vol. 5, p. 593-594)
Bunul meu nume este, în mod categoric, de o valoare mult mai mare decât aurul sau argintul. Lăsaţi-mă să-l păstrez nepătat! Dacă oamenii vor lovi în acest nume, nu va fi pentru că eu le-am dat ocazia să facă lucrul acesta, ci pentru aceleaşi motive pentru care L-au vorbit de rău pe Domnul Hristos: pentru că ei au urât curăţia şi sfinţenia caracterului Său, deoarece era o permanentă mustrare pentru ei. (Ibidem, p. 595)