Cicatricile

Tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. – Psalmii 147:3
Era 15 septembrie 1979 şi toţi din familia Sonnenberg mergeau în vacanţă în statul Maine (SUA). Erau opriţi la un post de taxare pe autostradă când, deodată, un tir de 40 de tone s-a izbit în maşina lor. În câteva secunde, maşina a fost cuprinsă de flăcări şi toţi pasagerii au suferit numeroase arsuri şi răni. Cel mai grav rănit a fost micuţul Joel, de 22 de luni, al cărui corp întreg a suferit arsuri grave. În ciuda stării lui, a reuşit să supravieţuiască şi a îndurat peste 40 de intervenţii chirurgicale. Şoferul tirului a părăsit locul accidentului fără să-i pese de cele întâmplate. Totuşi, după 19 ani, a fost arestat şi adus la tribunal, unde a trebuit să audă mărturiile tuturor victimelor.
– Toţi avem cicatrici, a spus mama.
– Am venit să-l auzim spunând: „îmi pare rău!”, a spus tatăl încă suferind.
– Unde este dreptatea? a întrebat Joel, citindu-i-se pe faţa desfigurată dragoste şi milă.
Dar niciunul dintre ei nu s-a oprit aici. După ce şi-au exprimat durerea, toţi au încheiat spunând: „Te iert!”
L-au iertat pe omul care, din neglijenţă, le produsese atât de multă suferinţa şi îi furase copilăria unui băiat nevinovat şi sensibil. Cu toate acestea, cicatrici le vor rămâne. Ele vor persista ca o mărturie tăcută cu privire la iresponsabilita tea şi neglijenţa şoferului de tir. Neglijenţa poate răni oameni şi chiar dacă este neintenţionată nu înseamnă că vor fi consecinţe mai puţin serioase.
Dar Joel Sonnenberg a găsit un balsam pentru rănile lui. Astfel, el declară: „Harul lui Hristos nu are limite.” Dragostea necondiţionată a harului lui Dumnezeu nu numai că i-a vindecat rănile, dar l-a condus la iertare şi a conferit vieţii sale o semnificaţie Fără să-i fie ruşine de cicatricile lui, prin harul lui Dumnezeu, acestea au devenit instrumente care i-au permis să le dea speranţă oamenilor cu limitări similare. De-a lungul anilor, el a conceput un program printre persoanele cu dizabilităţi.
În acelaşi fel, Dumnezeu poate vindeca rănile tale. Nu contează dacă ai rămân cu cicatrici, pentru că Dumnezeu le poate transforma în instrumente ale binecuvântării Sale, dându-le speranţă celor care trec prin situaţii similare.
Vom vedea curând ziua în care Dumnezeu ne va îndepărta toate cicatricile. Ştii că El le va îndepărta pe toate, cu excepţia cicatricilor Sale? Cu excepţia celor produse de cuie şi spini. Departe de a-I fi ruşine cu ele, El le va purta veşnic, ca mărturie eternă a iubirii Sale incomensurabile. O dragoste pe care noi nu vom fi niciodată în stare să o înţelegem pe deplin. Ce har măreţ al lui Dumnezeu!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro