Cine sunt eu?

Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. – 1 Ioan 3:2
Cine sunt eu? Iată o întrebare prezentă constant în viaţa oamenilor, căreia încercăm să-i răspundem iarăşi şi iarăşi în decursul vieţii. Nevoia de răspuns este „esenţială şi imperativă în aşa măsură încât omul nu poate rămâne sănătos la minte dacă nu găseşte o cale de a-şi satisface această nevoie” (spune Erich Fromm în cartea sa The Sane Society [Societatea sănătoasă la minte]). Indiferent cât de des deja ai răspuns, această întrebare poate reapărea cu mai mare sau mai mică putere în diverse situaţii, generând anumite niveluri de anxietate. Răspunsul pe care îl dăm are o semnificaţie transcendentă, pentru că are legătură cu identitatea noastră, care ne influenţează puternic gândurile, sentimentele, acţiunile şi chiar personalitatea.
Cum influenţează identitatea personalitatea? Păi să ne imaginăm că un copil va răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?” cu „Sunt un măgar!” (sau cel puţin aceasta aude în mod repetat de la colegii săi). De aceea, pentru a fi consecvent cu propria identitate, el se va comporta în acord cu ceea ce crede că este. Din nefericire, copiii sunt destul de creduli cu privire la ce spun alţii despre ei şi acceptă orice li se spune. Unii oameni cred că a fi „rău” este mai bine decât a fi „nimeni”. În schimb, dacă unui copil i se spune: „Tu eşti important”, „Tu eşti preţios”, „Tu îmi eşti de un mare ajutor”, el îşi va asuma trăsăturile respective (identitatea) şi se va comporta în consecinţă.
Mulţi îi condamnă pe alţii pe nedrept, echivalându-le eronat greşelile cu aspecte din personalitatea lor. Una e să spui: „Eşti un prost” şi alta: „Ce ai făcut este o prostie.” E vorba de două lucruri diferite. În primul caz este afectată identitatea; în al doilea caz se face referire la un fapt sau la o acţiune. Mulţi au idei similare despre propria identitate când spun: „Sunt obez”; „Sunt deprimat”; „Sunt dependent de droguri”; „Sunt homosexual”, când, de fapt, în cel mai rău caz, ar putea să spună: „Sufăr de obezitate”; „Sufăr de depresie”; „Am o dependenţă” sau „Am o tendinţă homosexuală”. Într-o bună zi, ceva ce ai va dispărea sau nu va mai fi valabil în dreptul tău, în timp ce un anume lucru ce face parte din identitatea ta va rămâne lipit de tine până la final.
Ai un răspuns adecvat la întrebarea iniţială? Ca să găseşti răspunsul şi să ştii cine eşti, nu e nevoie să cercetezi felul în care te simţi sau cum te-ai comportat de curând. Şi nici nu trebuie să asculţi ce spun alţii despre tine. Biblia spune că „noi suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:2), deci să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor avute de la copiii Tatălui nostru ceresc!